Guvernele şi băncile centrale din Europa Centrală şi de Est se pregătesc pentru ieşirea Greciei din zona euro, care ar declanşa turbulenţe grave pe pieţe, ar conduce la deprecierea puternică a monedelor din regiune, la creşterea costurilor creditului şi frânarea exporturilor, potrivit WSJ. rnrnAutorităţile din statele UE cu economii emergente consideră că sunt mai bine pregătite pentru depăşirea unei astfel de crize decât acum patru ani, când falimentul băncii americane Lehman Brothers a declanşat criza financiară mondială, notează Wall Street Journal (WSJ).rnrnRegiunea este însă vulnerabilă, cele mai mari riscuri fiind semnalate în Ungaria, din cauza gradului ridicat de îndatorare a guvernului, în timp ce România ar trebui să fie îngrijorată de prezenţa semnificativă a băncilor greceşti, iar Bulgaria de exporturile către Grecia, una dintre principalele pieţe de desfacere pentru producătorii de la sud de Dunăre, potrivit unei analize a WSJ.rnrnÎngrijoraţi că alegerile de la sfârşitul săptămânii viitoare din Grecia ar putea determina ieşirea ţării din zona euro, investitorii vând deja de câteva săptămâni active legate de Polonia, Ungaria, România şi Cehia, provocând deprecierea monedelor şi a indicilor bursieri din regiune.rnrnUngaria, cu cel mai ridicat grad de îndatorare dintre statele UE care nu au trecut încă la euro, a început să-şi “consolideze apărarea astfel încât un astfel de cutremur să nu aducă ţara în genunchi”, potrivit declaraţiilor premierului de la Budapesta, Viktor Orban, citat de WSJ.rnrnÎn Polonia, cea mai “sănătoasă” economie din regiune, guvernatorul băncii centrale Marek Belka a afirmat că autorităţile monitorizează atent situaţai din sectorul bancar şi sunt pregătite să intervină cu lichidităţi, în euro şi zloţi, pentru a sprijini instituţiile financiare în caz de necesitate.rnrn”Există canale de contagiune, dar economia polonă este destul de echilibrată şi rezistentă. Desigur, nimeni nu este imun”, a declarat Belka pentru WSJ.rnrnMajoritatea statelor din regiune au o expunere limitată faţă de Grecia, cu excepţia României şi Bulgariei. Analiştii consideră că ieşirea statului elen din zona euro ar declanşa trecerea panicată a investitorilor de la active din Europa emergentă către investiţii percepute drept sigure. Monedele din regiune s-ar deprecia, iar costurile de finanţare ale guvernelor şi companiilor ar creşte. Populaţia cu credite în valută din Polonia, Ungaria şi România ar fi afectată în mod special.rnrnUn alt canal de transmitere a crizei ar fi băncile. Multe instituţii de credit din regiune depind de finanţarea de la bănci-mamă din zona euro, iar ieşirea Greciei din uniunea monetară ar declanşa o criză la nivelul sistemului bancar vest-european, afectând sever fluxul de fonduri către statele din Est.rnrnTotodată, ieşirea Greciei din zona euro ar putea declanşa o recesiune severă în zona euro, afectând semnificativ exporturile statelor est-europene, în special Cehia şi Ungaria.rnrnViktor Orban a propus Poloniei, Cehiei şi Slovaciei să ia măsuri coordonate pentru a preveni retragerea, de către băncile vest-europene, a finanţării către subsidiarele din est, şi pentru a obţine acces la operaţiunile de swap valutar ale Băncii Centrale Europene.rnrnReacţia vecinilor Ungariei a fost însă lipsită de entuziasm.rnrn”O iniţiativă interguvernamentală nu este măsura potrivită aici”, a afirmat Marek Belka, precizând că astfel de chestiuni ar trebui discutate de BCE şi băncile centrale.rnrn”Desigur, aş fi îngrijorat dacă băncile europene mari care au subsidiare aici ar fi în pericol. Însă subsidiarele sunt destul de bine izolate, supravegheate de noi, bine capitalizate şi lichide”, a mai spus guvernatorul băncii centrale a Poloniei, unde 70% din activele din sectorul bancar sunt deţinute de instituţii străine.rnrnBelka a adăugat că se pregăteşte pentru o perioadă prelungită de incerttiudine.rnrn”În orice caz, nu cred că se va întâmpla repede, la o dată clară, oferind ziarelor un titlu mare şi frumos, «Grecia a ieşit din zona euro». Situaţia va evolua”, a explicat oficialul de la Varşovia.rnrnO altă opţiune luată în calcul de Belka dacă alegerile din Grecia ar da un guvern care nu susţine acordul cu UE şi FMI ar fi menţinerea ţării în zona euro, însă cu reducerea semnificativă sau oprirea ajutorului extern, şi finanţarea economiei printr-un “instrument intern de plată” cu caracter temporar, folosit în paralel cu moneda euro.rnrn”Unii consideră că peticirea problemelor este cel mai bun scenariu, pentu că alte variante sunt ori nerealiste, ori dezastruoase”, conchide Belka.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Facturile Engie se pot plăti acum și prin Ropay, din aplicațiile băncilor, o soluție mai simplă decât plățile cu cardul, întrucât nu este nevoie de introducerea datelor cardului sau de... detalii
Salariații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul IMPACT, vor intra în grevă de avertisment joi, 13 august 2026, între orele 15:00 și 17:00, conform unui comunicat al sindicatului, în... detalii
Moody’s Ratings reconfirmă ratingurile Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, menținând calificativele Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Agenția a menținut, de asemenea, evaluarea de credit... detalii
Banca Comercială Română (BCR) extinde George Business cu FX Pro, prin care orice companie beneficiază de curs valutar negociat direct în platformă, cu cotații personalizate în timp real și tranzacționare... detalii
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri