Franks, FMI: Romania este o nava iesita din furtuna, reparata. Daca va creste salariul minim, se vor face mai putine angajari

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2012-01-30 18:04 Ultima actualizare: 2012-01-30 18:04

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, luni, că România este din nou pe calea pozitivă, dar că urmează alte provocări, fiind ca o navă ieşită dintr-o furtună, reparată, dar în zare se vede altă furtună şi este nevoie de condiţiile necesare pentru a trece prin ea, scrie Mediafax.rornrn”S-a reîntors creşterea economică, avem patru trimestre consecutive de creştere economică, se pare că şi ultimul trimestru din 2011 va reprezenta o creştere economică de 2,5%, mai mult decât estimasem şi ne aşteptăm ca şi în 2012 să fie o creştere pozitivă. O veste proastă este însă că această creştere este insuficientă pentru a îmbunătăţi standardul de viaţă al românilor. 1,5 sau 2,5% este mai bine decât nimic, dar nu este suficient. Este nevoie de o creştere suplimentară”, a subliniat Franks.rnrnÎn ceea ce priveşte salariul minim, şeful FMI a spus că dacă acesta va creşte automat angajatorii vor face mai puţine angajări, iar angajările trebuie încurajate, astfel încât trebuie găsit un echilibru.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Club Antreprenor aniversează 5 ani cu concert Nightlosers, la Clubul Quantic

Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii

Cât costă onoarea pierdută printr-un pact cu diavolul în presa română?

Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii