Instabilitatea legislativă poate conduce la creșterea ratei de neperformanță în sistemul bancar, având în vedere că simpla publicare a Legii privind darea în plată în Monitorul Oficial duce la creșterea necesarului de capital al instituțiilor de credit, a declarat, miercuri, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Florin Georgescu (foto), citat de Agerpres.
“Sunt câțiva factori care pot conduce la creșterea ratei de neperformanță în sistemul bancar românesc. Principalul factor se referă la impredictibilitatea cadrului legal. Avem recenta Lege a dării în plată, aprobată în aprilie și intrată în vigoare pe 13 mai”, a spus Georgescu, într-o conferință privind rezolvarea problemelor legate de creditele neperformante.
Potrivit oficialului BNR, doar riscul ca debitorul să nu își mai plătească datoria la bancă obligă băncile la calcularea de capital suplimentar.
“Măsurile pe care le-a luat BNR pentru ca băncile să își reflecte în contabilitate, în rezultatele financiare și în structura portofoliului în mod corect efectele acestei legi se referă la monitorizarea aplicării corecte a regulamentului European 575/2013, care obligă la calcularea de capital suplimentar, cerințe de capital suplimentare pentru riscul de credit, riscul de contrapartidă, riscul ca debitorul, beneficiind de această lege, să nu-și ramburseze integral obligațiile contractate. Astfel, se schimbă statutul expunerii către debitorii din această zonă, de credite imobiliare, și se cere băncii mai mult capital pentru că s-a expus către un debitor care poate beneficia de această lege specială. Această situație este numai că a apărut legea în Monitorul Oficial”, a explicat Georgescu.
În acest context, reprezentantul instituției a spus că BNR a inițiat întâlniri cu cei patru mai auditori financiari din România, din care a reieșit că dacă un debitor notifică banca referitor la darea în plată, notificarea constituie un eveniment care declanșează pierdere în patrimoniul băncii, creanța nu se mai realizează integral față de ce este reflectat în contabilitate și, potrivit regulilor contabile internaționale, se solicită provizioane suplimentare pentru aceste active imobiliare depreciate, ceea ce creează un impact negativ asupra profitabilității și a capacității viitoare de creștere a capitalului de către bănci.
Georgescu a subliniat că, pe termen scurt, pentru a ține sub control nivelul creditelor neperformante, trebuie asigurată stabilitatea și predictibilitatea cadrului național legislativ, racordat total la regimul legislativ din UE, “nu să avem originalități contraproductive”.
Pe de altă parte, și băncile trebuie să asigure un echilibru corect între dorința de îmbunătățire rapidă a calității bilanțurilor și relansarea activității de creditare, mai spune prim-viceguvernatorul BNR.
Pe termen lung, băncile trebuie “să manifeste responsabilitate în creditare, concomitent cu un management solid al riscurilor, pentru a evita acumularea de noi solduri de credite neperformante”, a încheiat Florin Georgescu.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti