Firma de asigurari Euroasig intra in faliment

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-12-02 14:10 Ultima actualizare: 2008-12-02 14:10

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis, în 25 noiembrie, ca Fondul de Garantare să preia creanţele de asigurări ale societăţii Euroasig, aflată în procedură de redresare financiară, deoarece asiguratorul intră în procedură de faliment, după ce măsurile de redresare nu au dat rezultate.rnrnPotrivit legii, Consiliul CSA a decis “stabilirea stării de insolvenţă a Euroasig şi declanşarea procedurii de faliment împotriva acesteia”. rnrn”În pofida tuturor demersurilor, măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au condus la atingerea scopului urmărit şi la înlăturarea cauzelor care le-au generat, situaţia financiară a asigurătorului nefiind restabilită şi, astfel, drepturile şi interesele legitime ale asiguraţilor fiind puse în pericol”, se arată în comunicat.rnrnDe asemenea, societatea este obligată să predea Fondului de Garantare evidenţele complete ale dosarelor de daună, evidenţele contabile aferente acestor dosare, pentru a se putea publica lista potenţialilor creditori în asigurări ce au dreptul la bani de la Fondul de Garantare.rnrnSocietatea trebuie să ia toate măsurile necesare pentru notificarea asiguraţilor cu privire la obligaţia lor de a denunţa sau rezilia contractele de asigurare încheiate cu societatea.rnrn Asiguraţii trebuie să fie informaţi şi despre dreptul lor de a recupera de la Fondul de Garantare primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, “proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei lor de valabilitate”.rnrnArbitrul asigurărilor închide procedura de redresare financiară şi revocă administratorul special rnrnCSA a mai hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii, precum şi revocarea lui Nicolae Eugen Crişan din calitatea de administrator special şi încetarea atribuţiilor acestuia ca administrator special, cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii. rnrn”Potrivit legislaţiei, sumele cuvenite creditorilor de asigurări în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu societatea (persoane asigurate, deţinători de poliţe de asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare, precum şi oricare alte terţe persoane prejudiciate prin nerespectarea condiţiilor de asigurare ale contractelor, ale căror creanţe nu au fost onorate de societatea de asigurare) vor fi recuperate de la Fondul de Garantare”, se mai arată în comunicat.rnrnPotrivit datelor transmise de Euroasig, la 30 septembrie 2008, erau în evidenţa companiei 1.977 dosare de daune avizate şi nelichidate (din care 1.731 pentru contracte de asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) pentru care avea constituite rezerve de daună în valoare brută de 4.600.023 lei.rnrnEuroasig avea în septembrie o cotă de piaţă de 0,18% după primele brute subscrise, portofoliul său cuprinzând 16.813 de contracte de asigurare în vigoare, se mai arată în comunicat.rnrnÎn perioada de redresare, administratorul special, a luat măsuri precum convocarea adunării generale a acţionarilor în vederea aprobării majorării capitalului social şi reducerea cheltuielilor, prin închiderea unei reprezentanţe teritoriale, disponibilizări şi stoparea investiţiilor.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ASIGURARI

Asigurările pentru locuințe se pot face și la CEC Bank

CEC Bank anunță extinderea activității și a angajamentului față de protecția financiară a clienților săi, prin introducerea în distribuție a unor noi produse de asigurare de tip STAND ALONE de... detalii

BT Broker de Asigurare dezvoltă o rețea de francize

BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar... detalii

Pot fi amendat dacă nu am asigurare obligatorie pentru locuință (PAD)?

Cei care nu dețin o asigurare obligatorie pentru locuință (PAD) pot fi amendați de autoritățile locale (primării), conform PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale). Pentru prima dată de... detalii

Polițe de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) oferite gratuit de BCR și Omniasig în Pechea

La un an de la inundațiile care au devastat comuna Pechea, din Galați, și care au afectat sute de gospodării, Banca Comercială Română (BCR) și OMNIASIG Vienna Insurance Group revin în comunitate cu soluții... detalii