EximBank a acordat companiei Romelectro SA, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetice, un plafon de finanțare multiprodus în valoare de 63 milioane de lei, destinat unui proiect pe care compania îl va derula în Egipt, anunta banca intr-un comunicat, in care mai precizeaza urmatoarele:
Romelectro este lider de consorțiu, împreună cu alte două firme românești, pentru montajul și punerea în funcțiune a unui bloc de 1200 MW la termocentrala în ciclu combinat pe gaze naturale de la Burullus, în Egipt, valoarea contractului fiind de circa 30 de milioane de euro.
”Suntem încântaţi că reușim să fim din nou parte a unui amplu proiect derulat în domeniul energetic care demonstrează încă o dată că firmele românești au capacitatea de a se implica în programe complexe, cu participare internațională, unde își pot valorifica nivelul ridicat de competitivitate. Acordul pe care l-am încheiat cu Romelectro va asigura companiei finanțarea necesară pentru derularea acestui important contract extern și, în același timp, va permite derularea tranzacțiilor comerciale în deplină siguranță având în vedere faptul că EximBank a acordat societății și o asigurare în numele și contul statului român pentru exporturi în Egipt în valoare de 18 milioane de euro. Această tranzacție este din punctul nostru de vedere una completă pentru că ne permite să ne punem în valoare toate atuurile atingându-ne în același timp obiectivele strategice: susținerea companiilor românești, mai ales a celor interesate de extinderea operațiunilor lor pe piețe din afara Europei, și a proiectelor de anvergură în domenii economice prioritare, așa cum este cel energetic, cu un necesar ridicat de finanțare, dar și cu importante oportunități”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
”Ne bucurăm că regândirea strategiei corporative, cu focus pe consolidarea prezenței noastre pe plan internațional, începe să dea roade, Romelectro revenind iată în forță pe piețele externe. Sunt ţări şi regiuni pe glob care promovează portofolii generoase de proiecte, marea majoritate investiţii noi, cu finanţare asigurată. Noi am analizat la detaliu aceste pieţe şi acolo unde analizele de risc şi de capabilitate au corespuns, am lansat campanii de intrare pe acele pieţe. Vom continua așadar să participăm și la alte licitații externe ce presupun lucrări complexe, concentrând pentru implementarea acestor proiecte resurse din cât mai multe companii românești și, sperăm, având în continuare suportul EximBank pentru derularea lor”, a spus Viorel Gafița, președintele Romelectro.
Proiectul la care va participa Romelectro în Egipt este parte a unui amplu program al autorităților egiptene de creştere a capacităţilor de producere a energiei electrice, care să acopere consumul în creştere. Astfel, proiectul prevedere dezvoltarea a trei termocentrale greenfield (4.800 MW fiecare) la Beni Suef, Burullus și New Capital, termenul de finalizare fiind sfârșitul lui 2018, cu faze intermediare de finalizat în 2017.
Furnizorul echipamentelor principale este Siemens AG, care a semnat în toamnă un contract de 9 miliarde de dolari pentru care Deutsche Bank AG, HSBC Middle East și KfW Ipex Bank GmbH au fost mandatate pentru finanțare. În cadrul acestui proiect, Romelectro, lider de consorțiu, împreună cu alte două firme românești, a subcontractat o parte din lucrările aferente montării unei centrale pe gaz de 1.200 de MW.
Nu există comentarii pentru această știre.
De anul acesta, Provident oferă un beneficiu suplimentar colegilor care duc, zilnic, responsabilitatea creșterii unui copil pe cont propriu - o zi liberă suplimentară, pentru mai mult timp petrecut cu... detalii
BRD Groupe Societe Generale are în prezent trei litigii în instanțele de judecată cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conform informațiilor publicate de bancă. Astfel, BRD a fost amendată... detalii
Banca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare de 37 de milioane de euro pentru PRIMA Development Group. Interesul foarte ridicat pentru PRIMA Solis... detalii
500.000 de persoane care folosesc BT Pay economisesc prin opțiunea Round Up. Adopția a accelerat de la un an la altul: numărul celor care folosesc Round Up a crescut de... detalii
Povara ratelor la credite determină mai mulți români să ceară ajutorul CSALB
BT România ETF a generat un profit de peste 20%
ING selectează ONG-urile pentru donații prin aplicația Home Bank
Plățile Ropay pe site-ul Dedeman, mai avantajoase decât cu cardul
BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware
BCR acordă burse și premii studenților programului de masterat DOFIN
Firmele cu cont la ING pot afla online dacă se califică pentru un credit, fără a aduce documente la bancă
Asigurarea de călătorie, rovinieta, huvinieta, asistența rutieră, taxa de pod se pot plăti din CEC app
BT Capital Partners, consultant pentru achiziția Elian Solutions de către Digmatix
BCR și Erste Group finanțează parcul eolian Peștera II