BANCI | Cariera

Executorii bancari ar putea ramane fara locuri de munca

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-02 21:52

Noul cod de procedură civilă ar putea desfiinţa peste 500 de locuri de muncă ale executorilor bancari, prin două prevederi care interzic executările prin angajaţii băncilor şi le permit doar prin executorii judecătoreşti, a spus luni preşedintele Federatiei Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB), Paraschiv Constantin.

"Legea ar putea fi promulgată până la sfârşitul lunii mai, însă vom face presiuni pe lângă comisiile juridice din Parlament, Ministerul Justiţiei şi, dacă este nevoie, şi la Comisia Europeană. Nu excludem acţiuni în stradă, în cazul în care vom fi nevoiţi", a declarat Constantin, citat de NewsIn.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB) susţine că, până în prezent, atât Banca Naţională a României (BNR), cât şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) au făcut demersuri pe lângă Ministerul Justiţiei pentru ca noul cod de procedură civilă să nu cuprindă articolele incriminate - 602 şi 604, alineatul 2 -, în condiţiile în care, dacă băncile vor fi nevoite să recurgă la executori judecătoreşti, comisioanele percepute de aceştia se vor resimţi în costurile creditelor.

"Orice titlu executoriu presupune un comision, în detrimentul executorilor bancari, care în prezent lucrează pe salariu fix, fără comisioane. Băncile vor trebui să-şi ia măsuri de siguranţă şi să mărească dobânzile", a menţionat Constantin.

Pe de altă parte, executorii bancari au şi un rol de prevenire, pentru a nu se ajunge la executarea silită, însă executorii judecătoreşti "vor fi dispuşi să aştepte şi 12 luni ca să obţină comisioane cât mai mari", a mai spus preşedintele FSAB.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Cariera



Mihaela Lupu preia conducerea UniCredit Bank

Mihaela Lupu, în prezent Chief Financial Officer pentru Europa Centrală È™i de Est (CE&EE) în cadrul Grupului UniCredit, va fi noul CEO È™i PreÈ™edinte al Directoratului UniCredit Bank în România, începând cu data de 16 octombrie 2023. Numirea ei este detalii

Madalina Teodorescu, numita director retail la BRD

BRD anunță numirea Mădălinei Teodorescu în funcÈ›ia de Director General Adjunct Retail, începând cu data de 6 martie 2023, sub rezerva aprobării Băncii NaÈ›ionale a României, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Ea îl va înlocui detalii

Mircea Busuioceanu, in conducerea ARB

Adunarea Generală a AsociaÈ›iei Române a Băncilor (ARB) reunită în È™edință astăzi, 10 ianuarie 2023, a votat noua componență a Consiliului Director ca urmare a completării unui post vacant de membru, anunta ARB intr-un comunicat, in care adauga: Conducerea detalii

Mihaela Ionita este noul director de resurse umane al ING Bank Romania

Mihaela Ioniță se alătură echipei ING Bank România începând cu data de 1 ianuarie 2023, urmând să preia poziÈ›ia de Director de Resurse Umane È™i membru în Comitetul Executiv al băncii, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii