Aplicarea unei taxe pe tranzacţiile financiare la nivelul Uniunii Europene ar reduce contribuţia României la bugetul comunitar cu peste 600 de milioane de euro în 2020, potrivit estimărilor Comisiei Europene, făcute publice joi pentru prima dată.rnrnComisia estimează că, în 2020, contribuţia naţională a României la bugetul Uniunii Europene ar urma să fie redusă cu 634 milioane de euro, în cazul adoptării unei taxe pe tranzacţiile financiare de la 1 ianuarie 2014. rnrnEstimările Bruxellesului mai relevă că, la nivelul UE, contribuţia totală a statelor membre ar fi redusă cu 50%, echivalentul a 54 de miliarde de euro în 2020. rnrnComisia precizează că două treimi din veniturile obţinute în urma aplicării taxei pe tranzacţiile financiare ar ajunge la bugetul UE şi o treime la bugetele naţionale. rnrn”Sectorul financiar este singurul sector din UE care nu plăteşte TVA, în ciuda faptului că înregistrează profituri uriaşe şi primeşte sprijin masiv din banii contribuabililor”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, comisarul european pentru buget Janusz Lewandowski. rnrnContribuţia Germaniei la bugetul UE ar urma să fie redusă cu circa 10,753 miliarde de euro, a Franţei – cu 8,768 de miliarde de euro, a Marii Britanii – cu 7,692 miliarde de euro, a Italiei – cu 6,457 miliarde de euro, a Spaniei – cu 4,741 miliarde de euro. rnrnContribuţia Bulgariei la bugetul UE ar scădea în 2020 cu 176 de milioane de euro, a Ungariei – cu 423 de milioane de euro, a Poloniei – cu 1,813 miliarde de euro şi a Cehiei cu 658 de milioane de euro. rnrnDeşi în unele state membre există diverse forme ale taxei pe tranzacţiile financiare, Comisia notează că o taxă la nivelul UE ar fi mai eficientă. Iniţiativa UE este primul pas spre aplicarea unei taxe pe tranzacţii financiare la nivel global. rnrnComisia propune ca nivelul taxei să fie stabilit de fiecare stat membru, cu o rată minimă armonizată de 0,1% din valoarea taxabilă a tuturor tranzacţiilor, cu excepţia tranzacţiilor cu derivate, pentru care rata ar fi de 0,01%. Taxa ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2014. rnrnTotuşi, adoptarea unei taxe pe tranzacţiile financiare s-ar putea dovedi extrem de dificilă, în contextul în care ţări precum Marea Britanie şi Suedia şi-au exprimat opoziţia fermă faţă de această taxă. În acelaşi timp, câteva state membre, printre care şi Germania, o susţinătoare fermă a taxei, s-au declarat dispuse să analizeze soluţii alternative, în cazul extrem de probabil în care nu se va ajunge la un acord. rnrnPreşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a criticat de altfel joi opoziţia unor state membre faţă de această taxă, acuzându-le că dau dovadă de o reacţie ‘pavloviană’rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Facturile Engie se pot plăti acum și prin Ropay, din aplicațiile băncilor, o soluție mai simplă decât plățile cu cardul, întrucât nu este nevoie de introducerea datelor cardului sau de... detalii
Salariații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul IMPACT, vor intra în grevă de avertisment joi, 13 august 2026, între orele 15:00 și 17:00, conform unui comunicat al sindicatului, în... detalii
Moody’s Ratings reconfirmă ratingurile Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, menținând calificativele Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Agenția a menținut, de asemenea, evaluarea de credit... detalii
Banca Comercială Română (BCR) extinde George Business cu FX Pro, prin care orice companie beneficiază de curs valutar negociat direct în platformă, cu cotații personalizate în timp real și tranzacționare... detalii
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri