Dupa Ungaria, si Letonia cere ajutor financiar de la FMI si UE

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-11-20 16:51 Ultima actualizare: 2008-11-20 16:51

Letonia, care a intrat în recesiune şi a fost nevoită să îşi naţionalizeze una dintre cele mai mari bănci, a decis să ceară ajutor financiar de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a anunţat joi Guvernul său, citat de Reuters.rnrn”Am decis să începem negocieri oficiale cu Comisia Europeană şi FMI pentru a finanţa stabilizarea economiei”, a declarat premierul Ivars Godmanis.rnrnLetonia devine astfel a doua ţară membră UE care solicită ajutorul Comisiei şi FMI, după Ungaria, care a primit în 28 octombrie un ajutor financiar de 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi Banca Mondială, după ce obţinuse deja cinci miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană, la mijlocul lunii octombrie.rnrnPotrivit regulilor actuale, fondurile din care Comisia poate ajuta o ţară membră din afara Zonei euro în caz de dificultăţi financiare sunt limitate la 12 miliarde. După ajutorul de 6,5 miliarde de euro acordat Ungariei, UE nu mai dispune decât de 5,5 miliarde din care ar putea ajuta Letonia. Comisia a propus şi Parlamentul European a aprobat joi suplimentarea acestui fond de la 12 la 25 miliarde de euro. rnrnLetonia a fost nevoită să preia 51% din Parex, creată după prăbuşirea Uniunii Sovietice, deoarece banca a fost afectată de criza financiară mondială. Parex avea active de 5,42 miliarde dolari. rnrnAgenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât în urmă cu câteva săptămână ratingul Letoniei şi a redus de la stabile la negative perspectivele ţărilor Baltice Lituania şi Estonia, pe fondul scăderii ritmului economic şi posibilelor probleme bacare.rnrnGuvernul Letoniei anunţase că a aprobat deja planuri de susţinere a băncilor locale în cazul în care va fi necesar, în timp ce banca centrală a precizat că măsura luată de Moody’s arată că planurile actuale de deficit bugetar pentru 2009 sunt inacceptabile.rnrnMoody’s a coborât de la ‘A2’ la ‘A3’ ratingurile de credit în valută şi în moneda locală ale Letoniei. Măsura a fost urmată de publicarea statisticilor oficiale, ce arătau că economia Letoniei a scăzut cu 4,2% în al patrulea trimestru.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

BRD i-a blocat cardul de pensie unui bătrân bolnav

Banca i-a blocat contul de pensie unui om bolnav care nu se poate deplasa, pentru că nu și-a actualizat datele personale. Când spunem că banca i-a blocat contul, înțelegem sistemul... detalii

Încasările și plățile instant în euro, obligatorii pentru băncile românești din 2027

Încasările instant în euro într-un cont în lei vor fi obligatorii pentru băncile românești din 9 ianuarie 2027, iar plățile instant în euro dintr-un cont în lei din 9 iulie... detalii

IFN-ul ACredit, care te execută silit în 30 de zile, avertizat de ANPC

Credit Online IFN, care acordă împrumuturi online pe site-ul ACredit, a primit avertisment de la ANPC pentru două nereguli: nerespectarea informațiilor comunicate consumatorilor necomunicarea răspunsului la reclamație în termenul legal... detalii

Este posibil ca banca să nu închidă un cont inactiv timp de mai mulți ani și să ceară comisioane de administrare?

Este posibil ca banca Garanti BBVA să mențină deschis un cont inactiv timp de mai mulți ani și să aplice comisioane? am întrebat banca, însă nu am primit răspuns.  Un... detalii