BANCI | Stirea Zilei

Dobanda la creditele ipotecare a mai urcat cu o jumatate de punct, la 6,1%; o singura banca, BRD, ofera rata fixa pe toata perioada de rambursare

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-01-22 22:51

Dobanda (DAE) medie la creditele ipotecare acordate de cele mai mari sapte banci romanesti (BCR, BT, BRD, Raiffeisen, Unicredit, CEC si ING) a mai crescut cu o jumatate de punct in ultimele doua luni, de la 5,6% 6,1%, din cauza majorarii dobanzii interbancare ROBOR.

In total, in ultimele patru luni, din septembrie, atunci cand dobanzile pietei interbancare au inceput sa creasca abrupt, pana in prezent, costul creditelor ipotecare a crescut cu peste un punct, conform evolutiei ROBOR.

ROBOR la 3 si 6 luni, indicii in functie de care bancile isi seteaza dobanzile la credite, a crescut cu peste un punct in ultimele patru luni, din septembrie pana in prezent: ROBOR la 3 luni a urcat de la 0,92% cat era la 1 septembrie 2017 la 1,98% in prezent, in timp ce ROBOR la 6 luni s-a majorat de la 1,13% la 2,22% in aceeasi perioada.

Conform statisticilor BNR, dobanda anuala efectiva (DAE) medie la creditele noi pentru locuinte a crescut cu 0,62 puncte din septembrie 2017 pana in noiembrie 2017, respectiv de la 3,96% la 4,58%. Probabil ca in urmatoarele doua luni, pana in ianuarie, dobanzile vor mai urca cu o jumatate de punct, pana la peste 5%.

In cazul creditelor in derulare, care se ajusteaza in functie de ROBOR, dobanda medie (mai mica decat DAE, intrucat nu contine comisioanele) a urcat de la 3,56% in septembrie la 4,25% in noiembrie 2017.

Doar BRD are dobanda fixa pe toata perioada de creditare

O singura banca, BRD, are in oferta un credit ipotecar cu dobanda fixa pe toata perioada de rambursare, care confera imprumutatului siguranta ca rata achitata lunar nu se modifica indiferent de ce se intampla pe piata bancara a dobanzilor ROBOR, unde se inregistreaza fluctuatii in perioadele de criza financiara si instabilitate politica.

Restul bancilor s-au multumit cu dobanzi fixe la creditele ipotecare valabile doar in primii trei sau cel mult zece ani de rambursare a acestor imprumuturi, care se acorda pe perioade indelungate, de pana la 35 de ani.

Astfel, dobanda fixa la BRD este 7,15% in prezent, plus alte comisioane care majoreaza costul total (DAE) la 8,04%, fata de 7,73% cat era in octombrie. (vezi aici dobanzile din octombrie 2017)

Dobanda fixa a BRD este cu aproximativ trei puncte peste nivelul dobanzii fixe pe primii zece ani de creditare din oferta BCR, de 5,02%, cea mai mica dintre bancile mari.

Transpunerea diferentei de trei puncte in rata lunara este echivalentul a 371 de lei: rata lunara la BCR este 1.000 de lei, in timp ce la BRD – 1.371 lei.

In schimb, cei care aleg creditul BRD au siguranta ca nu le va creste dobanda dupa 10 ani, cand nimeni nu stie ce se va intampla cu dobanzile, aflate in prezent, sa nu uitam, aproape de nivelul minim istoric.

Trei dintre bancile mari (Banca Transilvania – BT, ING si CEC) au in oferta doar credite ipotecare cu dobanda variabila, in functie de ROBOR, cu dobanzi (DAE) intre 5,35% la ING si 6,36% la BT.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online

„Acești escroci de la Neocapital nu numai ca m-au pacalit sa le transfer foarte mulți bani, dar au inițiat și un credit de nevoi personale direct din aplicația Revolut iar eu acum trebuie sa plătesc rate pentru acest credit”, se plange un cititor, la detalii

Nimeni nu poate opri Facebook sa faca profit din promovarea fraudelor online

A trecut mai bine de o luna de zile, din 5 februarie 2024, de cand Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un comunicat in care atragea atentia asupra clipurilor false (deepfake) care circula pe Facebook cu guvernatorul Mugur Isarescu recomandand diverse „platforme detalii

 



 

Ultimele Comentarii