În anul 2008 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 16877 milioane euro, în creştere cu 1,2 la sută faţă de anul 2007. Influenţa determinantă asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 18199 milioane euro, mai mare cu 2,1 la sută faţă de anul 2007. De menţionat că în anul 2008, dinamica exporturilor a devansat cu 4,4 puncte procentuale dinamica importurilor, se arata intr-un comunicat transmis, joi, de Banca Naţională a României (BNR).rnrnDeficitul contului curent în anul 2008 a fost finanţat în proporţie de 53,5 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România (faţă de 43,5 la sută în anul 2007), care au înregistrat 9024 milioane euro (comparativ cu 7251 milioane euro în anul 2007). În anul 2008, participaţiile la capital şi profitul reinvestit au reprezentat 50,1 la sută, iar creditele intra-grup 49,9 la sută. rnrnDatoria externă pe termen mediu şi lung a înregistrat la 31 decembrie 2008 nivelul de 49955 milioane euro, în creştere cu 29,7 la sută faţă de 31 decembrie 2007. rnrnDatoria externă publică şi public garantată a înregistrat la 31 decembrie 2008 un sold de 10737 milioane euro şi a reprezentat 21,5 la sută din datoria externă pe termen mediu şi lung (faţă de 26,5 la sută la 31 decembrie 2007). Datoria externă negarantată public a însumat 33651 milioane euro la 31 decembrie 2008, fiind cu 34,0 la sută mai mare decât la 31 decembrie 2007. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să solicite/primească bani instant prin CEC App, folosind serviciul RoPay Alias, doar cu numărul de telefon, fără a mai fi nevoie de... detalii
BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar... detalii
Transferurile Ropay instant, gratuite, doar pe baza numărului de telefon sau a unui cod QR, sunt posibile acum la toate băncile mari, cu puține excepții: Intesa, Exim Banca Românească sau... detalii
Banca Transilvania (BT) a introdus în aplicația BT Pay opțiunea de rambursare anticipată parțială a creditelor, mult așteptată de clienții băncii. Serviciul poate fi accesat din aplicația BT Pay la... detalii
Replica Exim Banca Românească, acuzată de delapidarea banului public de premierul Bolojan: DNA nu a descoperit ilegalități
IFN-urile au o problemă cu reclamațiile, avertizează CSALB
Doar trei bănci au rămas fără plăți instant în lei: Exim Banca Românească, Procredit și TBI
Clienții BRD Pensii pot să-și verifice pensia Pilon 2 în BT Pay
Aplicația YOU BRD nu funcționează (actualizat)
Transferurile instant în euro se pot face la 4 bănci
Transferurile instant, gratuite, cu numărul de telefon, tip Ropay, disponibile la 8 bănci
Contul Raiffeisen rămâne gratuit doar dacă încasezi lunar 1.000 de lei și faci o plată
BT finanțează Nova Power & Gas pentru dublarea capacității de stocare a energiei din România
Aplicația CEC Bank poate fi activată online