ECONOMIE | Analize economice

Deficitul contului curent in crestere cu 84%. Datoria externa, redusa fata de finalul anului trecut

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2022-06-18 14:06

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele patru luni ale anului un deficit de 7.568 milioane euro, în creștere cu 84% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor BNR.

Majorarea cu 39% a deficitului pe partea de bunuri (de la -6,72 miliarde euro la -9,31 miliarde euro) a fost însoțită de un avans cu 12% al soldului pozitiv la servicii (de la 2,83 miliarde euro la 3,17 miliarde euro).

Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o majorare puternică (+58%) a deficitului extern (de la -3,90 miliarde euro la -6,14 miliarde euro). Creșterea înregistrată de soldul (tradițional pozitiv) la serviciile de transport (+18%) a fost însoțită de evoluția și mai bună (+24%) la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor.

După reluarea deplasărilor, deficitul din turism s-a majorat la -976 milioane euro față de -538 milioane euro (+81%). Totuși, gradul de acoperire pe acest sector a crescut ușor, de la circa 40% la 50%. Soldul pe segmentul de venituri primare s-a deteriorat vizibil de la -419 milioane euro la -1.545 milioane euro, pe fondul unei creșteri mai mari ieșirilor (+31%) și a diminuării ușoare a intrărilor (-0,4%).

Sumele intrate pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, au scăzut (-3,8%) în timp ce ieșirile au avansat ușor (+0,9%). Astfel încât s-a trecut de la un sold net pozitiv de 200 milioane euro inclus în balanța de plăți din martie 2021 la unul mai redus după a patra lună a anului curent (+116 milioane euro).

Investițiile directe ale nerezidenților pe primele patru luni din 2022 au totalizat 3.149 milioane euro, cu circa o treime peste cele 2.350 milioane euro consemnate în anul anterior. Din acestea, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost de 3.031 milioane euro, iar creditele intragrup au însumat valoarea netă de 118 milioane euro.

Datoria externă totală a fost în aprilie 2022 de 134,55 miliarde euro, ușor MAI MICĂ decât cea consemnată la finele anului trecut (134,62 miliarde euro). De reținut scăderea importantă survenită pe segmentul datoriei pe termen lung (-2,77 milioane euro), în timp ce datoria pe termen scurt a urcat considerabil (+2,70 miliarde euro).

De reținut, însă, precizarea făcută în comunicatul oficial: „Evoluția stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administrația publică a fost determinată de emisiuni noi în valoare de 4,8 miliarde euro, de răscumpărări de 1,9 miliarde euro, de influențe de aproximativ 7,1 miliarde euro din scăderea prețurilor acestor instrumente și de alte operațiuni pe piața secundară.”

În traducere, valoarea de piață a titlurilor de stat cotate pe piața secundară a scăzut ca urmare a creșterii randamentelor de cumpărare pentru a urma trendul de creștere rapidă a dobânzilor pe termen lung practicate pentru România. Ceea ce a redus datoria publică dar a afectat portofoliile sensibile la această categorie de dețineri, de exemplu cele de la pilonul II, care include aproape 8 milioane de viitoare pensii.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finalul celei de-a patra luni a anului curent a fost de 17% (de la 11,2% în ianuarie), peste nivelul de 16,4% consemnat la sfârșitul lui 2021. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii s-a diminuat la numai 4,3 luni, față de 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a scăzut de la 81,9% în decembrie 2021 la 78,4% în aprilie 2022, după ce la finele T3 2021 atinsese 90,9%, cel mai ridicat nivel din ultimii ani.

Taguri: statistici economice  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  statistici BNR  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro

Exporturile României au fost în februarie 2024 de aproape 8 miliarde euro (+0,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 10 miliarde euro (+1,2%), potrivit datelor publicate de INS. detalii

România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023

România s-a situat anul trecut pe locul 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat. Cu 78% din media europeană consemnată pentru 2023, am depășit Ungaria și Croația detalii

România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în februarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Deși în scădere față de luna precedentă, avansul prețurilor (7,1%) a rămas peste nivelul de detalii

Inflația anuală, în scădere la 7,23%

Inflația anuală a scăzut în februarie 2024 până la 7,23%, față de 7,41% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS. Avansul general al prețurilor în a doua lună a anului a fost de 0,81% iar indicele de referință detalii

 



 

Ultimele Comentarii