Decizie definitiva a Curtii de Apel Bucuresti: Creditele in valuta nu se pot converti la cursul din data acordarii. Cum motiveaza judecatorii: principiul nominalismului monetar prevede ca riscul valutar este suportat de consumator

Autor: Bancherul.ro
2015-02-03 12:09

Curtea de Apel Bucuresti a emis in 26 noiembrie 2014 o decizie definitiva intr-un proces dintre Volksbank si un client al bancii prin care stabileste ca un credit in valuta nu poate fi convertit la cursul din data acordarii, intrucat potrivit principiului nominalismului monetar, consfintit de Codul civil in vigoare inca din 1864, riscul valutar trebuie suportat de client.

O clienta a Volksbank din Ialomita, de profesie economist, a dat banca in judecata anul trecut cerand stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-RON la momentul semnarii creditului ipotecar, din iunie 2007, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii acestuia.

Iata prezentarea cazului si deciziile luate in prima instanta de Tribunalul Ialomita iar apoi de catre Curtea de Apel Bucuresti, printr-o sentina definitiva:

Reclamatia clientei Volksbank

In motivarea deciziei de catre Curtea de Apel Bucuresti se arata urmatoarele: "Reclamanta a cerut denominarea in moneda nationala a platilor in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pretul marfurilor sau al serviciilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala.

La momentul incheierii contractului de credit, raportat la circumstantele economice de la acel moment si la capacitatea reclamantei de intelegere a clauzelor contractului si a implicatiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectarii contractului.

Astfel, a primit suma de 111.993 lei corespunzator a 59.193 CHF, obligandu-se sa restituie creditul pe o perioada de 25 de ani avand ca premisa cursul valutar al CHF la acea data (1,963 RON). Dobanda era fixa de 4,25% (DAE de 5,69%, incluzand un comision de risc de 0,1%), prima rata lunara fiind de 381 CHF iar ultima (din luna 300) de 321 CHF.

Pe parcursul derularii contractului, cursul s-a dublat (3,757 RON) cu consecinte grave asupra capacitatii familiei sale de a mai indeplini obligatiile contractuale.

Astfel, dupa 7 ani a ajuns ca de la o rata de 750 RON sa achite 1.390 RON si mai are de achitat o suma totala mai mare decat avea la inceput (263.786 RON in total, fata de 195.919 RON).

Cresterea accelerata a valorii CHF fata de moneda nationala cu implicatii negative directe asupra costurilor imprumutului ce se rasfrang asupra ratelor au determinat o schimbare a conditiilor contractuale avute in vedere la data contractarii creditului si in consecinta incumba in sarcina reclamantei, obligatiile vadit disproportionate fata de cele in considerarea carora si-a exprimat vointa de a se angaja juridic.

Conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contra cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Clauza contractuala a riscului valutar nu a fost negociata, contractul incheiat fiind un contract standard preformulat, fapt ce a determinat inegalitatea pozitiei juridice in sensul afirmarii intereselor bancii in calitate de profesionist in detrimentul consumatorului ce reprezinta partea mai slaba in contract, riscul valutar materializandu-se in obtinerea de catre bana a unui castig injust in detrimentul consumatorului contrar principiului echitatii si bunei-credinte. In drept au fost invocate prevederile Legii nr.193/2000, legii nr.71/2011 si Decizia 93/13/CEE.

Cum s-a aparat Volksbank

Judecatorii Curtii de Apel arata in motivarea deciziei care a fost pozitia Volksbank: "Aceasta (parata) a aratat ca, in cunostinta de cauza, reclamanta a contractat un imprumut in valuta, rambursarea acestuia urmand a se face in moneda in care a fost acordat, fiind irelevant pentru banca modul de procurare a sumelor in moneda creditului. De altfel, reclamanta s-a conformat in mod constant prevederilor contractuale, exercitand constant si cu buna credinta obligatiile contractuale.

Volksbank a mai precizat, la instanta de apel, cu privire la solicitarea clientei de a se constata caracterul abuziv al clauzei referitoare la riscul valutar, ca la data incheierii contractului reclamanta a avut previziunea expresa si clara a posibilitatii existentei riscului valutar.

In ceea ce priveste sustinerea clientei ca nu a fost informata in legatura cu riscul de hiper-valorizare a CHF, acest aspect constituind o incalcare a obligatiei de consiliere a bancii, banca arata ca avea obligatia de informare in cadrul contractului bancar, obligatie ce a fost realizata si care nu se confunda cu o obligatie de sfatuire, de consiliere a clientului.

In timp ce informatia are ca obiect lamurirea clientului preconizand actiunea viitoare intr-un sens sau altul, consilierea priveste orientarea acestuia, atragerea atentiei in mod deosebit asupra pericolelor actiunii.

Referitor la sustinerea reclamantei ca riscul valutar se materializeaza in obtinerea de catre banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului, banca a aratat ca sumele achitate de clienta, conform art.6 din conditiile speciale ale conventiilor de credit, au fost restituite in moneda in care s-a acordat creditul si anume CHF. Banca nu a perceput alte sume de la clienta decat cele cunoscute de aceasta de la momentul semnarii conventiei de credit.

Banca a mai precizat ca este semnificativ faptul ca in art. 1578 din Codul civil din 1864 este consacrat in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia.

Prin urmare, se subliniaza ca principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. De altfel, chiar CEJ s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale.

Prin urmare, in materia creditelor in valuta, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi solutionata pe calea unor actiuni intemeiate pe Legea nr.193/2000, avand in vedere faptul ca riscul valutar este suportat de consumator nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinta principiului nominalismului consacrat de lege."

Cum au motivat judecatorii principiul nominalismului monetar

Tribunalul Ialomita a respins cererea clientei Volksbank privind constatarea caracterului abuziv a clauzei de risc valutar, motivand astfel:

“In speta suntem in situatia unui imprumut in franci elvetieni, imprumutatul primind o suma in aceasta valuta si fiind obligat sa o restituie in aceeasi valuta. Contractul de credit valutar contine asadar un element de risc valutar, insa aceasta nu il transforma automat intr-un contract abuziv. Dimpotriva, semnificativ este faptul ca atat Codul civil din 1864 (art. 1578) cat si noul Cod civil (art. 2164), consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.

Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta, mai adauga tribunalul, nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.

De altfel, s-a amintit ca si Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale. Astfel, prin Hotararea Curtii Europene de Justitie din 30 aprilie 2014, pronuntata in procedura C280/l, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a retinut ca: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”

In al doilea rand, s-a adaugat, protectia consumatorilor poate sa realizeze si in contractel de credit in moneda straina. Calea nu este insa aceea a actiunilor intemeiate pe Legea nr. 193/2000. Intrucat principul nominalismului este unul legal, exceptiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar pe cale legala. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevada masuri speciale de protectie a consumatorilor in cazul creditelor in valuta.

In opinia tribunalului, transpunera in legislatia romana a recentei Directive 17/2014 constituie o ocazie foarte buna de a legifera in acest domeniu, avand in vedere faptul ca aceasta directiva reglementeaza in Capitolul 9, art.23 imprumuturile in moneda straina si impune statelor membre sa adopte un cadru de reglementare corespunzator care sa permita “limitarea riscului ratei de shimb valutar careia i se expune consumatorul in temeiul contractului de credit”, prin convertirea creditului intr-o moneda alternativa sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului.

Rezulta ca insasi Directiva nr.17/2014 are ca premisa aplicarea principiului nominalismului (imprumutatul suporta riscul valutar), dar obliga statele membre sa adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natura sa asigure protectia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adica pentru constractele care vor fi incheiate sub imperiul unei asemenea reglementari.

Prin urmare, a concluzionat tribunalul, in materia creditelor in valuta, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi solutionata pe calea unor actiuni intemeiate pe Legea nr.193/2000, avand in vedere faptul ca riscul valutar este suportat de consumator in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinta aplicarii nominalismului consacrat de lege.

Decizia confirmata de Curtea de Apel

Curtea de Apel Bucuresti a confirmat, printr-o hotarare definitiva, decizia Tribunalului Ialomita:

“In ceea ce priveste stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-RON la momentul semnarii conventiei si denominarea in moneda nationala a platilor se constata ca, in mod judicios, tribunalul a retinut in cauza incidenta principiului nominalismului monetar.

Astfel, potrivit art. 1578 Cod civil din anul 1865, aplicabil in cauza prin raportare la data incheierii contractului, imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.

Prin urmare, dupa cum arata si apelanta – parata (Volksbank), principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut, regula nominalismului fiind instituita de legiuitor.

Pe cale de consecinta, avand in vedere si prevederile art. 969 Cod civil care reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului, instanta nu poate interveni pentru a stabili o anumita rata a dobanzii intr-un contract de credit sau pentru a modifica moneda in care a fost acordat creditul."

Curtea de Apel mai precizeaza ca "Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, invocat de apelanta – reclamanta (clienta Volksbank) se constata ca, intr-adevar art.3 alin.1 consacra principiul platilor in moneda nationala intre rezidenti, insa alin.3 al aceluiasi articol permite realizarea de “Operatiuni(...) si in valuta, numai pe baza acordului de vointa al partilor”. Astfel, odata incheiata conventia de credit prin care s-a acordat un imprumut in valuta si s-a convenit achitarea ratelor in aceeasi moneda, apelanta (clienta bancii) nu mai poate invoca regulile care guverneaza regimul valutar si de la care a inteles sa excepteze contractul ple care l-a incheiat cu banca."

Judecatorii: Atat clientul cat si banca isi asuma consecintele negative ale cursului de schimb

Curtea de Apel Bucuresti mai precizeaza urmatoarele: “Potrivit contractului, creditul a fost acordat in CHF, conform art.1 lit.c din conditiile speciale ale conventiei, moneda creditului fiind definita si in Sectiunea 1 din conditiile generale ca fiind “moneda/monedele in care este acordat creditul (Ron sau moneda altui stat”. Totodata s-a convenit ca ratele sa fie achitate in aceeasi moneda pentru ca la finalul perioadei de creditare imprumutatul sa restituie aceeasi suma imprumutata plus dobanzi in moneda in care i-a fost pusa la dispozitie de banca.

Din simpla lectura a contractului rezulta ca aceasta clauza a fost exprimata clar si inteligibil, moneda in care s-a acordat creditul si in care trebuia restituit fiind indicata in mod expres prin contract. Totodata prin raportare la gradul de pregatire al apelantei-reclamante (economist), astfel cum rezulta din cererea de credit pentru persoane fizice, nu se poate sustine ca aceasta nu avea pregatirea necesara pentru a intelege riscurile pe care un credit in valuta il presupune.

Nu pot fi primite afirmatiile apelantei-reclamante in sensul ca respectiva clauza constituie o clauza abuziva intrucat apelanta, in calitate de consumator, nu a avut posibilitatea reala de a negocia continutul acestei clauza, fiind constransa, prin natura redactarii contractului de credit, la acceptarea acestuia asfel cum a fost prestabilit.

Curtea apreciaza ca semnarea unui contract de credit intr-o anumita moneda este o chestiune care tine exclusiv de dorinta imprumutatului, iar odata ce s-a contractat un credit intr-o moneda straina atat imprumutatul cat si banca pot suporta o serie de consecinte negative rezultate din riscul valutar.

In cauza de fata moneda in care apelanta-reclamanta a contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, insa evolutia cursului valutar nu este influentata de niciuna dintre partile contractante.

Obligatia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie.

Banca este un comerciant care urmareste sa isi “vanda” produsele neputandu-i-se imputa faptul ca nu a adus la cunostinta contractantului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumita perioada de timp.”

• Tipareste detalii
• Trimite pe mail
• Facebook
• Twitter
• Google
• Vizualizari: 4079

Comentarii

ADNANA
Quat erat demonstrandum !


marius
Multumiri justitiei si BNR, bugetarii nostri de lux!
Principiul impreviziunii este reglementat de Noul Cod Civil la art. 1.271. Astfel, daca "executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa din cauza unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei", instanta poate sa dispuna adaptarea contractului, pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor. Mai mult, clientii au “beneficiat” de riscul valutar, adica de cresterea cu peste 100% a valorii CHF (acum bancile si trepadusii lor ii catalogheaza pe clienti drept prosti, dar care sunt expertii ce au putut prevedea o asemenea crestere?), in schimb, nu au beneficiat de scaderea LIBOR,in acelasi interval de timp! Bancile si-au crescut marjele de profit din componenta dobanzii in 2010 (OUG50), Libor fiind la o valoare redusa, aproape de zero.

Alo, DNA?!
Coruptia e in floare la CAB
Apoi s-a nimerit la fix ca CAB sa fie instanta decizionala. Halal judecatori acolo, tinuti in lesa si mituiti de banci la orice ora din zi si noapte. Hai bucura-te nea Vasile ca a mai fost un client nenorocit de imputitii de camatari. Stii cu ce v-as plati rata? Cu cacat si nici nu as mai astepta restul, v-as lasa ciubuc.

marius
sfanta dreptate
Am inteles. E normal ca banca, pentru a-si vinde produsul, sa mascheze deficientele sale. Atunci de ce un client, ce pentru a lua un credit, "potriveste" adeverinta de salar, e penal? Inteleg ca se aplica o reglementare de la 1864, cand problema devalorizarii leului era cunoscuta, mai ales ca leul apare in 1867. Foarte pertinenta lege. Aici nu vine DNA?



Adauga un comentariu

Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:



Tastati codul din imagine (doar cifre)  

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook