BANCI | Analiza

Cum s-ar putea descuraja creditele in valuta: test de stres la cursul valutar

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-04-08 09:00

Potrivit unor surse bancare, băncile ar putea fi obligate să deruleze teste de stres pentru descurajarea creditelor in valuta.

“O varinta ar fi teste de stres aplicate solicitanţilor care au venituri în lei şi solicită credite în euro, pe baza unei evoluţii defavorabile a cursului de schimb. Cu titlu de exemplu, dacă avem acum un curs de 4 lei/euro, banca va vedea dacă veniturile clientului sunt suficiente pentru a plăti rata în cazul în care cursul ajunge, de exemplu, la 5 lei. Este o variantă în discuţie”, au declarat surse citate de Money.ro

Potrivit Guvernatorului BNR, măsura de limitare a accesului populaţiei este cerută acum chiar şi de băncile comerciale. El a precizat că măsurile vor fi, cel mai probabil, de natură prudenţială.

Economistul-şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, spune că românii au învăţat parţial din lecţiile crizei, inclusiv în ceea ce înseamnă îndatorarea în valută. "Unii abia aşteaptă să se întoarcă vremurile bune de dinainte de 2008".

"Scade consumul în lei, componenta în valută rămâne constantă. Asta ridică un semnn de întrebare pentru cât de mult s-a învăţat din criză", spune acesta. "Nu ştiu dacă este o problemă de ofertă din partea băncilor sau o problemă de cerere din partea clienţilor. Oricare ar fi adevărul, faptul că scade componenta în lei, iar cea în valută rămâne constantă ridică un semn de întrebare despre cât de mult s-a învăţat din criză".

Raportul dintre credite şi depozite la euro este lucrul cel mai îngrijorător, potrivit lui Lazea. În 2008, la 1 euro depozit se dădeau credite de 2,2 euro, iar la un leu în depozit se dădeau credite de 0,9 lei.

"După o perioadă timidă la mijlocul lui 2009 în care raportul credite/depozite la valută a coborât spre 180%, iată că în ultimele luni, din nou, are loc această discrepanţă în creştere între baza în valută şi creditele în valută. E ca şi când toată lumea, bănci şi clienţi, ar ignora riscul valutar", adaugă economistul.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii