Credit Europe Bank a semnat cu APIA di FGCR o conventie pentru acordarea de credite fermierilor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-26 08:25 Ultima actualizare: 2009-02-26 08:25

Credit Europe Bank face încă un pas în vederea sprijinirii fermierilor, prin încheierea unui parteneriat cu APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) şi FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), vizând acordarea de credite beneficiarilor Schemei de Sprijin pe Suprafaţă. Acest pas a intervenit la numai o săptămână de la semnarea cu APIA a convenţiei privind distribuirea subvenţiilor naţionale şi europene către fermieri. rnrn„Prin noua convenţie Credit Europe Bank doreşte să sprijine agricultorii care au nevoie de bani pentru lucrările agricole de primăvară şi care nu pot aştepta încasarea subvenţiilor din lunile mai – iunie. Ne bucurăm că am reuşit să stabilim această colaborare şi suntem deschişi catre orice propuneri de proiecte sau parteneriate cu cât mai multe instituţii, ministere, fonduri de garantare, asociaţii sau alte organizaţii implicate în sprijinirea agricultorilor”, a declarat Dl. Mustafa Cavusoglu, Director Marketing IMM, Credit Europe Bank.rnrnÎn urma semnării acordului tripartit APIA- FGCR- Credit Europe Bank, APIA va certifica suprafeţele pentru care se vor primi subvenţiile, Credit Europe Bank va acorda, în condiţii avantajoase, un credit reprezentând maxim 70 % din valoarea acestor subventii, iar FGCR va garanta 50% din suma creditului. Această convenţie vine să confirme sprijinul dat de Credit Europe Bank agricultorilor şi interesul pentru finanţarea/cofinanţarea proiectelor agricole care beneficiază de fonduri europene. rnrnÎn luna august 2008 Credit Europe Bank a lansat produsul Agro Capital IMM destinat acoperirii nevoilor de capital de lucru în agricultură, urmând ca Banca să introducă pe piaţă şi un produs destinat finanţării investiţiilor, Agro Invest IMM. rnrnInformaţii referitoare la produsele destinate agriculturii pot fi obţinute de la sediul sucursalelor Credit Europe Bank (ROMÂNIA) S.A., de pe pagina web a Băncii: www.crediteurope.ro sau consultând Portalul dedicat IMM-urilor: www.crediteuropeimm.ro. rnrnCredit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului FIBA, asigură o gamă largă de produse şi servicii către peste 400,000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 118 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin alte canale alternative: bancomate, POS şi servicii de internet banking.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Aproape o jumătate de milion de investitori în fonduri de investiții la BT Asset Management

BT Asset Management SAI (BTAM) a ajuns la 450.000 de investitori și a atins pragul istoric de 10 miliarde lei active administrate, echivalentul a aproximativ 2 miliarde de euro, conform... detalii

Fondul ETF BET Patria - Tradeville, cel mai performant fond de investiții din România

Fondul ETF BET Patria – Tradeville a atins valoarea de 1 miliard de lei in active nete totale, activul fondului inregistrand o crestere cu 120,9% in ultimele 12 luni si... detalii

Asigurările pentru locuințe se pot face și la CEC Bank

CEC Bank anunță extinderea activității și a angajamentului față de protecția financiară a clienților săi, prin introducerea în distribuție a unor noi produse de asigurare de tip STAND ALONE de... detalii

BCR finanțează un parc eolian

Banca Comercială Română (BCR) acordat o finanțare de 29,25 milioane euro către Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group, dezvoltator global de proiecte eoliene și solare, dar și de sisteme de... detalii