CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, este partener de implementare a schemei de ajutor de stat pentru companiile afectate din domeniile HoReCA – turism, alimentație publică și organizare de evenimente, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
”Încă din primele zile de pandemie, am știut cât de important este să fim alături de business-urile din sectorul HoReCa. CEC Bank are cea mai extinsă rețea teritorială și astfel putem acorda suport și consiliere de specialitate în orice zonă a României. Suntem bucuroși că am fost selectați pentru implementarea acestui program de granturi pentru sectorul HoReCa și vrem să ne implicăm proactiv în revenirea activității”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte – director general al CEC Bank.
Prin această schemă de ajutor de stat, companiile din domeniul HoReCa, a căror activitate a fost afectată de pandemia COVID-19, inclusiv prin măsuri administrative de limitare a activității, pot obține granturi (sume nerambursabile) reprezentând 20% din suma cu care a scăzut cifra de afaceri în 2020 față de 2019, din cauza pandemiei. Termenul de plată a granturilor este până la 30 iunie 2022.
Pentru accesarea granturilor, solicitanții trebuie să se înregistreze și să depună cererea de finanțare în format electronic pe site-ul granturi.imm.gov.ro, alegând inclusiv banca parteneră. CEC Bank este una dintre cele 6 bănci partenere în implementarea acestui program.
Cei interesați de accesarea acestei scheme de sprijin pot obține consiliere și informații detaliate privind criteriile de eligibilitate și tipul de cheltuieli finanțate prin cele 48 de birouri de consiliere IMM și Fonduri Europene existente în sucursalele județene ale CEC Bank și în sucursalele Băncii din București.
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank și-a anunțat clienții că le blochează conturile dacă nu și-au actualizat datele personale: "Începând cu 2 iunie, în conformitate cu prevederile Conditiilor Generale de Afaceri și reglementarilor BNR,... detalii
TERMENI SI CONDITII PENTRU UTILIZAREA APLICATIEI eTokeneToken CEC Bank este o aplicatie de tip mobile token, care se descarca din App Store, Google Play si AppGallery. Ghidul de utilizare este... detalii
CEC Bank lansează cardul multicurrency. Cu un singur Card - Visa Multicurrency - clienții au acces direct la conturi în zece valute și pot face plăți la comercianți și retrageri... detalii
CEC Bank anunta lansarea unui pachet de cont curent, denumit "Grija Completa", cu zero comisioane de administrare in primul an si o dobanda de 7,2% la depozitul cu depuneri ulterioare.Pachetul are zero costuri la retragerile de numerar de la orice ATM din România și din Uniunea Europeană și zero comision la plățile intra și interbancare în lei efectuate prin Internet și Mobile Banking, zero comision la încasările.Dupa primul an, comisionul lunar de administrare rămâne zero dacă se fac încasări lunare cel puțin egale cu salariul minim pe economie, altfel este 8,9 lei/lună.Comunicatul CEC Bank:CEC Bank lansează Pachetul de cont bancar Grijă Completă cu zero costuri în primul an și dobândă avantajoasă la depozitul cu depuneri ulterioare CEC Bank lansează un nou pachet de cont bancar pentru operațiunile de zi cu zi: Pachetul Grijă Completă – cu... detalii