Claudiu Cercel, BRD: Cursul valutar va scadea sub 4 lei la finalul anului

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-03-06 16:52 Ultima actualizare: 2009-03-06 16:52

Directorul general adjunct al BRD – Groupe Societe Generale, Claudiu Cercel, nu vede, în prezent, riscuri majore de depreciere a monedei naţionale şi consideră că nivelul cursului de schimb se îndreaptă chiar mai jos de 4,2 lei/euro.rnrn”Nu văd riscuri majore de depreciere a leului în prezent. Mai degrabă cursul se îndreaptă spre 4,2 lei/euro, chiar mai jos”, a declarat pentru MEDIAFAX Cercel.rnrnEl anticipează un nivel al cursului de schimb de sub 4 lei/euro pentru finele acestui an şi de 4,1 lei/euro pentru sfârşitul primului semestru.rnrn”Diferenţialul de dobândă este cel mai mare din regiune (…)”, a explicat Cercel.rnrnEl a mai spus că cererea de valută se va reduce în urma scăderii importurilor şi că vor exista intrări din exterior, de exemplu sub forma fondurilor europene.rnrnReferitor la ponderea deţinută de creditele în devize şi la impactul negativ pe care l-ar putea avea deprecierea leului, Cercel a menţionat că 70% din aceste împrumuturi sunt legate de evoluţia Euribor.rnrn”Din punctul de vedere al riscului pentru bănci, nivelul actual al cursului nu reprezintă un risc”, a spus Cercel în cadrul unei conferinţei “Franţa – România: împreună în Europa în faţa crizei”.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

IFN-ul A credit te supraîndatorează, apoi te execută silit în 30 de zile

Când îi dai încă un credit unui om care are deja alte opt împrumuturi, dintre care șase la IFN-uri, pentru care trebuie să plătească în fiecare lună aproape tot salariul,... detalii

Am investit timp de un an într-o platformă falsă de criptomonede

Un cititor ne-a povestit cum a investit mii de lei în criptomonede, timp de peste un an, într-o platformă falsă, pentru înșelătorii. Frauda a fost ticluită atât de bine de... detalii

Băncile și IFN-urile, obligate prin lege să-și ajute clienții cu credite, înainte să-i execute silit

Băncile și IFN-urile vor fi obligate prin lege să-i ajute pe cei care nu-și pot achita ratele la creditele de consum, înainte de a-i executa silit. Aceasta este una dintre... detalii

Care sunt valorile Raiffeisen față de seniori? Sau vrea să se lipsească de ei?

„Am primit urmatorul mesaj de la Raiffeisen Bank, ne scrie un cititor:  "Pentru a-ti oferi o platforma mai moderna, rapida si intuitiva ne-am concentrat toate resursele pe aplicatia noastra de... detalii