Ce solutii au cei prinsi in capcana ipotecarelor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-09-14 07:42 Ultima actualizare: 2010-09-14 07:42

Scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară, chiar şi până la jumătate din valorile record înregistrate în anii 2007-2008, i-a lăsat pe mulţi dintre cei care au cumpărat locuinţe în acea perioadă pe credit în postura de a plăti rate enorme, care nu mai au nicio legătură cu contextul actual.rnrnLa Budapesta, un grup de parlamentari ai partidului de guvernământ a venit săptămâna trecută cu un proiect de legislaţie care îşi propune să asigure mai multă protecţie debitorilor, iar una dintre măsurile vizate este ajustarea valorii rămase de rambursat la credit în funcţie de valoarea curentă de piaţă a imobilului finanţat.rnrnDacă în primăvara lui 2008 un apartament cu trei camere se vindea în Bucureşti cu 160.000 de euro, acum poate fi achiziţionat la circa 80.000 de euro, potrivit indicelui imo­biliar ZF.rnrnÎn condiţiile în care în multe cazuri veniturile oamenilor s-au redus, dar nu şi rata la bancă, banii rămaşi pentru cheluielile curente – respectiv pentru consum – sunt şi mai puţini, iar asta afectează chiar revenirea economiei la scară macro, scrie Ziarul Financiar

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut

„Am grad de îndatorare foare mare și IFN-ul A Credit mi-a dat 3000 de lei și îmi cere 1710 lei înapoi, dobânda 900 și restul penalități.Menționez că am împrumutat să... detalii

Cât costă un cont bancar cu zero comisioane?

Zero comisioane pentru folosirea unui cont bancar este laitmotivul reclamelor și promoțiilor celor mai multor bănci, precum BCR, BRD, ING sau Raiffeisen. Dar atunci când auzim că ceva este gratis,... detalii

Unicredit majorează comisioanele la conturi și carduri, introduce noi taxe la ghișeu (actualizat cu răspunsul băncii)

Unicredit majorează, din 1 aprilie, comisioanele la conturi și carduri și introduce noi taxe pentru transferurile făcute la ghișeele băncii. Comisionul pentru administrarea unui cont curent standard va crește de... detalii

Ce drepturi am, dacă nu pot plăti rata la bancă?

Băncile și IFN-urile ar trebui să-și informeze clienții cu privire la soluțiile la care pot recurge când întâmpină dificultăți financiare și nu-și pot plăti ratele, conform normelor interne și prevederilor... detalii