BANCI | Ultima Ora

Bursele de pe pietele emergente, la cel mai redus nivel din ultimii 6 ani, influentand indicele BET al BVB, care a scazut cu 1,49%; cursul a ramas stabil

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-01-11 09:41

Bursele de pe piețele emergente au scăzut luni la cel mai redus nivel din ultimii șase ani, iar monedele țărilor respective s-au depreciat pentru a șaptea zi consecutiv, deoarece temerile privind perspectivele de creștere ale Chinei au determinat investitorii să renunțe la activele mai riscante.

Bursa de la Bucuresti a fost  afectata de pietele internationale, astfel ca indicele BET a scazut cu 1,49%.

Actiunile BRD s-au devalorizat cu 3,02%, in timp ce titlurile TLV ale Bancii Transilvania au scazut cu 1,33%.

Cursul de schimb euro/leu a ramas stabil, fiind cotat de BNR la 4,5270 lei, in usoara apreciere fata de valoarea de vineri, cand a fost 4,5273 lei.

Indicele MSCI Emerging Markets înregistra in aceasta dimineata un recul de 2,1%, la 724,38 puncte, aproape de cel mai scăzut nivel din iulie 2009. Acțiunile China Life Insurance Co și Industrial & Commercial Bank of China Ltd. au scăzut cu 5,1% și, respectiv, 3%, în timp ce titlurile Cnooc Ltd și Hon Hai Precision înregistrau un declin de 4,2% și, respectiv, 3,3%.

Indicele Shanghai Composite Index al Bursei din Shanghai a închis ședința de luni în scădere cu 5,33%, la 3.016,70 puncte, în urma deprecierii monedei chineze și a temerilor privind perspectivele de creștere ale celei de-a doua economii mondiale. Și bursele din Coreea de Sud, Thailanda, Taiwan, Indonezia, Malayezia, Filipine, Hong Kong înregistrau luni scăderi semnificative.

Temerile privind evoluția economiei ruse în acest an au provocat un declin de aproape 3% al indicelui Micex din Rusia, aproape de cel mai scăzut nivel din octombrie 2015. Titlurile celui mai mare grup bancar rus, Sberbank, și ale companiei energetice Gazprom înregistrau un declin de 3% și, respectiv, 2,8%.

Datele publicate în acest weekend arată că prețurile producției industriale în China au scăzut pentru a 46-a lună consecutiv, alimentând speculațiile privind extinderii încetinirii creșterii economice.

"Datele dezamăgitoare din China au creat și mai multe incertitudini și au sporit aversiunea față de risc pe piețele bursiere și valutare din statele emergente. De asemenea, cei mai mulți investitori au dubii că piețele financiare chineze se vor stabiliza curând. Ținând cont de volatilitatea piețelor financiare, cel mai bine este să rămâi pe margine și să-ți păstrezi lichiditățile", a afirmat analistul Jonathan Ravelas, de la BDO Unibank Inc. în Manila.

Un indice privind ratele de schimb ale monedelor statelor emergente a ajuns luni la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, în timp ce wonul sud-coreean a atins cel mai redus nivel din iulie 2010.

Cele mai semnificative deprecieri s-au înregistrat în rândul monedelor din Africa de Sud, Rusia, Malayezia și Coreea de Sud.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



CEC Bank implineste 160 de ani

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: 160 de ani în care și-a reconfirmat constant poziția de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generații de detalii

BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii

Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii

Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii