Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) aveau pierderi notabile la jumătatea şedinţei, iar piaţa scădea pe ansamblu cu 2,57%, urmând directia descendentă dictată de pieţele externe, puternic afectate de criza financiară care şi-a mutat centrul de greutate în Europa. rnrnNaţionalizarea băncii britanice Bradford & Bingley (B&B) şi ajutorul de 11,2 miliarde euro acordat de autorităţile belgiele grupului financiar Fortis, demostrează adâncimea crizei financiare şi aruncă Europa în mişlocul tensiunior financiare. rnrnAstfel, Banca britanică Bradford & Bingley (B&B) va fi naţionalizată şi activele sale performante vor fi transferate grupului financiar spaniol Santander, în timp ce activele neperformante vor fi administrate de stat.rnrnTotodată, Fortis, cel mai mare grup financiar belgian, a primit un ajutor de 11,2 miliarde euro din partea autorităţilor belgiene, olandeze şi luxemburgheze, după ce investitorii au devenit îngrijoraţi de situaţia economică a băncii, iar banca germană HypoReal Estate a ajuns la o înţelegere cu un consorţiu de bănci pentru contractarea unui credit destinat rezolvării problemelor financiare cu care se confruntă. O sursă apropiată situaţiei a spus că Hypo a obţinut un credit de 35 miliarde euro. rnrnGrupului bancar Wachovia, al şaselea din Statele Unite după valoarea activelor, poartă negocieri în vederea unei preluări, au anunţat surse apropiate companiei, după ce titlurile băncii s-au depreciat cu 27%, vineri, din cauza temerilor privind lipsa activelor lichide.rnrnÎn acest context, bursele europene scădeau puternic în jurul orelor 13.Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, scădea cu 2,68%, până la 4.952,06 puncte, cel al pieţei germane, DAX, pierdea 2,74%, la 5.897,19 puncte, în vreme ce indicele Bursei din Paris, CAC40, cobora cu 2,81%, la nivelul de 4.046,48 puncte. rnrnLa jumătatea şedinţei de luni, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se cifra la 7,71 milioane lei (2,1 milioane euro), în creştere cu 22% faţă de rulajul consemnat la mijlocul şedinţei precedente, de 6,32 milioane lei (1,72 milioane euro).rnrnIndicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 1,79%, până la 4.438,36 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cel mai mult, cu 2,57%, până la 3.344,35 puncte.rnrnÎn schimb, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 1,76%, până la 26.509,52 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 1,93%, ajungând la 10.920,48 puncte.rnrnIndicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 1,55%, până la 466,57 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă pierdea 1,47%, până la 631,93 puncte.rnrnAcţiunile BRD SocGen (BRD) au atras prima lichiditate din piaţă la jumătatea şedinţei de luni, de 1,56 milioane lei, iar preţul lor scădea cu 5,60%, la 11,80 lei, în vreme ce cotaţia titlurilor Broker Cluj (BRK) creştea cu 4,59%, la 0,342 lei, în urma unor schimburi de aproape 1 milion lei.rnrnAcţiunile SIF Oltenia (SIF5) urmau în clasamentul lichidităţii cu un rulaj de 916.263 lei, şi se ieftineau cu 2,16%, până la 1,36 lei/titlu, iar titlurile Erste Bank (EBS) pierdeau 3,36%, la 138,20 lei, pe o lichiditate de 691.279 lei.rnrnCotaţia acţiunilor SIF Moldova (SIF2) s-a menţinut la 1,32 lei, în urma unor schimburi de 568.965 lei, în vreme ce titlurile SIF Transilvania (SIF3) se ieftineau cu 2,14%, la 0,685 lei, pe un rulaj de 530.110 lei.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Vista Bank (Romania) S.A. a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., societate de servicii de investiții financiare, conform unui comunicat al băncii, în care se... detalii
Banca Transilvania (BVB: TLV) a obținut rating VEKTOR maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025, în calitate de emitent de acțiuni, în urma evaluării Asociației Române pentru Relația cu Investitorii... detalii
Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul vrea să listeze la Bursă unele companii de stat, precum CEC Bank sau Aeroportul Otopeni. Ilie Bolojan: "Un element important este cel al... detalii
Banca Transilvania informeaza investitorii ca prin Hotararea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, adoptata in data de 24.09.2025, au fost decise urmatoarele: Consiliul de Administraie al Bancii Transilvania S.A. (denumita,... detalii