BNR: Rata creditelor neperformante a crescut la 14,18%

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2012-01-30 11:23 Ultima actualizare: 2012-01-30 11:23

Rata creditelor neperformante înregistrate de instituţiile de credit din România a ajuns la 14,18 la sută, la sfârşitul trimestrului trei 2011, faţă de 11,67 la sută, la 30 septembrie 2010, arată datele Băncii Naţionale.rnrnExpunerea brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor, clasificate în pierdere, în cazul cărora serviciul datoriei era mai mare de 90 zile şi pentru care au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de operaţiune sau faţă de debitor, a crescut cu 2,51 la sută, din septembrie 2010, până în septembrie 2011.rnrnCreditele restante şi îndoielnice, în total portofoliu de credite (valoare netă), reprezentau 2,45 la sută, pe total sistem, iar în total active bancare reprezentau 1,64 la sută.rnrnTotalul activelor nete deţinute de sistemul bancar era de 343,9 miliarde lei, la 30 septembrie 2011, faţă de 326 miliarde lei, la finele trimestrului trei 2010, în scădere cu 17,9 miliarde lei.rnrnLa 30 septembrie 2011, 92,7 la sută erau active bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital privat sau majoritar privat (inclusiv sucursalele băncilor străine), iat 84,6 la sută erau active bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital străin sau majoritar străin (inclusiv sucursale ale băncilor străine).rnrnTotalul creditelor în lei se ridica, în decembrie, la 81,821 miliarde lei (plus 0,21% faţă de luna precedentă), din care 44,745 miliarde lei contractate de agenţii economici şi 35,035 miliarde lei de populaţie.rnrnCreditele în valută totalizau 143,34 miliarde lei (minus 0,63%), din care 72,348 miliarde lei contractate de agenţii economici şi 69,495 miliarde lei de populaţie.rnrnRestanţele populaţiei şi firmelor la credit ajunseseră la 9,296 miliarde lei, la 31 decembrie 2011, în scădere cu 2,23 la sută, faţă de noiembrie 2011.rnrnDatoriile neachitate în valută au fost de peste 12,033 miliarde lei (denominat), în scădere cu 2,85 la sută.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat

Patria Bank SA anunta ca in data de 5 august 2026 a fost finalizata tranzactia de vanzare a participatiei de 99,9944% detinute de banca la SAI Patria Asset Management catre... detalii

La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card

CEC Bank lansează în premieră serviciul Cash2Card, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile Visa și Mastercard emise de orice bancă din România, prin intermediul bancomatelor multifuncționale (MFM) din... detalii

Teilor se împrumută la ING și Unicredit

După 12 ani de relație în calitate de bancă a grupului Teilor, ING România a avut rolul de Mandated Lead Arranger (aranjor principal mandatat) și Original Lender (creditor inițial) într-o... detalii

BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere

Portofoliul de credite nete al BCR a crescut cu 9,9% în prima jumătate a acestui an comparativ cu anul anterior. În același timp, depozitele atrase de la clienți au crescut... detalii