BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8% pe an, anunta banca intr-un comunicat.rnrn„Produsele BCR Banca pentru Locuinţe au marele avantaj că nu sunt afectate de riscurile valutare şi riscurile de creştere a dobânzii, fiind doar în lei şi cu dobândă fixă. În condiţiile de piaţă actuale, venim în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor care doresc să investească într-un timp mai scurt în domeniul locativ cu o reducere de dobanda importanta – la creditele anticipate garantate cu ipotecă imobiliară de la 8,7% p.a. (pentru pachetele Locuinţa Plus, Economii Plus) şi respectiv 9% p.a. (pentru pachetul Locuinţa Avantaj) la 8% pe an, indiferent de tipul de contract”, a declarat Alexandru Ciobanu (foto), Preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe. rnrnClienţii care doresc să îşi cumpere o locuinţă sau un teren, să îşi renoveze, să îşi modernizeze sau să îşi reabiliteze termic locuinţele, dar nu au ajuns la repartizarea contractelor de economisire-creditare, pentru a putea beneficia de dobânzile fixe avantajoase ale creditelor locative acordate numai in lei (5% sau 6% pe an, în funcţie de tipul produsului ales), pot sa opteze pentru un credit intermediar – de asemenea in lei, tip punte, cu dobândă fixă de doar 7% pe an. Când clientul întruneşte condiţiile de vechime necesare repartizării contractului de economisire-creditare, creditul intermediar se transforma în credit locativ. rnrnUn alt avantaj important pentru clienţii BCR BpL este comisionul zero la acordarea creditului (zero comision de analiză dosar credit). rnrn„Prin această reducere de dobândă venim în întâmpinarea fiecărui om gospodar, care îşi doreşte îmbunătăţirea situaţiei locative, şi, în acelaşi timp, calculat, care îşi planifică bugetul familiei pe termen mai lung. BCR BpL nu percepe comision de acordare credit – la noi clientul are zero comision de analiză dosar de credit. Totodată, clienţii noştri au garanţia unor costuri lunare fixe, în lei, pe toata perioada contractului cu banca”, a adăugat Alexandru Ciobanu, Preşedintele BCR Banca pentru Locuinte. rnrnCreditele acordate de BCR Banca pentru Locuinţe pentru domeniul locativ au ca destinaţii posibile: modernizarea, extinderea, cumpărarea unei locuinţe, a unei case sau a unui teren, refinanţarea unor credite pentru domeniul locativ sau crearea unui avans pentru alte credite pentru domeniul locativ. rnrnAlte avantaje ale contractelor de economisire-creditare pentru domeniul locativ prin intermediul BCR Banca pentru Locuinţe sunt: Prima garantată de Stat şi acordată în perioada de economisire, care, pe perioada de economisire recomandată (5 ani), generează pentru clienţi sume pe care nu le pot obţine din alt produs financiar de pe piaţă, dobânzile fixe oferite pentru toată durata contractului şi, nu în ultimul rând, siguranţa depunerilor – acestea sunt garantate de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Adiacent, sistemul încurajează economisirea, sprijină relansarea creditării precum şi îmbunătăţirea fondului locativ.rnrnContractele de economisire-creditare pentru domeniul locativ pot fi încheiate cu BCR BpL direct în sucursalele şi agenţiile Băncii Comerciale Romane (BCR), precum şi prin reţeaua de distribuţie proprie a BCR BpL, respectiv prin forţa directă de vânzare şi prin partenerii BCR BpL.
Nu există comentarii pentru această știre.
Patria Bank SA anunta ca in data de 5 august 2026 a fost finalizata tranzactia de vanzare a participatiei de 99,9944% detinute de banca la SAI Patria Asset Management catre... detalii
CEC Bank lansează în premieră serviciul Cash2Card, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile Visa și Mastercard emise de orice bancă din România, prin intermediul bancomatelor multifuncționale (MFM) din... detalii
După 12 ani de relație în calitate de bancă a grupului Teilor, ING România a avut rolul de Mandated Lead Arranger (aranjor principal mandatat) și Original Lender (creditor inițial) într-o... detalii
Portofoliul de credite nete al BCR a crescut cu 9,9% în prima jumătate a acestui an comparativ cu anul anterior. În același timp, depozitele atrase de la clienți au crescut... detalii
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri
Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR
Băncile europene pot verifica românii la Biroul de Credit
Cardul Multicurrency, în zece valute, util pentru călătorii în străinătate