Trei bănci din judeţele Constanţa şi Satu-Mare au fost amendate în perioada 1 ianuarie – 1 iulie de către reprezentanţii ANPC, scrie Gandul.rnrnCea mai mare amendă, în valoare de 30.000 de lei, a fost dată de inspectorii din judeţul Satu-Mare reprezentanţilor Băncii Comerciale Române (BCR), cea mai mare bancă din România după active, mai exact 30.000 de lei. Această hotărâre a fost luată după descoperirea unor nereguli la nivelul clauzelor contractuale, în conformitate cu ordonanţa guvernamentală 21 privind protecţia consumatorilor.rnrnPe locul al doilea în topul băncilor sancţionate cu cele mai mari amenzi în prima jumătate a acestui an se găseşte Banca Italo-Romena din Constanţa. Motivul sancţionării reprezentanţilor ei a fost acela al încheierii unui contract de credit din care lipseau unele informaţii. Banca Italo-Romena, una dintre puţinele instituţii de acest tip care au obţinut profit în perioada de criză, s-a aflat la finalul anului trecut pe locul 17 în topul instituţiilor de credit locale. Ea a avut active în valoare de 4,2 miliarde de lei, o cotă de piaţă de 1,2% şi un profit net de 76,5 milioane de lei.rnrnRaiffeisen Bank, cea de-a patra cea mai mare bancă din România după active, a fost amendată cu suma de 10.000 de lei, în judeţul Satu-Mare, pentru că în urma controalelor inspectorilor ANPC au fost descoperite nereguli la nivelul clauzelor contractuale.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti