Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, cu referire la întâlnirea pe care a avut-o la prânz cu reprezentanţii principalelor bănci, că reacţia acestora este “incorectă” şi a precizat că, deşi le-a propus un parteneriat, nu a auzit decât plângeri din partea băncilor. rnrn”O să fiu foarte sincer să vă spun că reacţia nu este mulţumitoare şi o consider incorectă. Eu le-am propus un parteneriat, iar astăzi am auzit numai plângeri, ce să mai facă statul. Dar este timpul ca băncile din România să facă şi ele ceva pentru economia românească”, a spus Traian Băsescu, la TVR 1, întrebat dacă la întâlnirea de la prânz cu băncile acestea au avut o reacţie pozitivă.rnrn”Simpla menţinere a liniilor de credit este un efort pe care îl recunoaştem şi este o respectare a înţelegerilor anterioare acordului cu Fondul, dar eu aştept de la bănci mai mult. Aştept dinamism şi curaj”, a spus şeful statului.rnrnTraian Băsescu a precizat că are să le reproşeze băncilor dobânzile foarte mari. “Au lichidităţi, sunt bani, nu înţeleg de ce mai menţin aceste dobânzi. Sigur, au nişte probleme din decembrie, ianuarie, februarie, când s-au reprezit să-şi ia clienţii unii altora, ca într-un joc de-ăsta fără reguli, şi atunci au oferit dobânzi foarte mari la depozite. Acum le este foarte greu să coboare aceste dobânzi, pentru că ei plătesc la depozitele pe care le au dobânzi mari, de 20%, de 18%, însă asta nu este vina economiei româneşti. Este responsabilitatea lor şi trebuie să-şi asume şi răspunderea de a mai pierde din profit”, a mai spus Traian Băsescu. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Într-o perioadă caracterizată prin episoade frecvente și imprevizibile de volatilitate pe piețele internaționale, înțelegerea modului în care aceasta se propagă și influențează comportamentul participanților și ancorarea așteptărilor este tot mai... detalii
Revolut a fost sancționată în Italia pentru practică comercială neloială, prin răspândirea de informații înșelătorare, întrucât „nu a dezvăluit în mod clar, încă de la primul punct de contact cu... detalii
Primul abuz, conform relatării unui cititor, la Întreabă Banca: 1. Acordarea de credite cu depășirea gradului de îndatorare. Cititorul se plânge că a reușit să obțină împrumuturi de la mai... detalii
O cititoare a întrebat, la Întreabăbanca.ro, dacă baca o poate executa silit, conform legii, după acumularea a 61 de zile de întârzieri la plata creditului de nevoi personale. Mai exact,... detalii
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris
Avem nevoie, măcar în ultimul ceas, de o platformă pentru prevenirea fraudelor online
De ce nu răspunde la întrebări Biroul de Credit?
Nu poți fi executat silit de bancă sau IFN, dacă nu ai fost ajutat să-ți plătești rata la credit
Unde găsesc platforma de investiții AI din BNR, să mă îmbogățesc și eu?
De ce trebuie să evităm ATM-urile Euronet