Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, reprezentând Guvernul României, a semnat la 26 ianuarie 2012, memorandumuri de înţelegere cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi cu Banca Mondială (BM) privind acordarea de asistenţă tehnică ţării noastre în vederea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune în actualul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene (2007-2013) şi în cel următor (2014-2020).rnrnMemorandumul cu Banca Europeană de Investiţii a fost semnat de vicepreşedintele acestei instituţii financiare Wilhelm Molterer, iar cel cu Banca Mondială de către François Rantrua, şeful Biroului pentru România al acestei bănci, se arata intr-un comunicat de presa.rnrnCele două memorandumuri stabilesc cadrul general în baza căruia se vor semna acorduri de servicii între instituţiile financiare menţionate şi autorităţi publice din România implicate în gestionarea şi implementarea fondurilor structurale şi de coeziune. rnrnÎn general, memorandumurile vizează două tipuri de sprijin: orizontal şi pentru nevoi specifice. rnrnSprijinul orizontal va urmări, în cazul Băncii Mondiale, consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor de management, a organismelor intermediare şi a beneficiarilor publici, precum şi optimizarea cadrului legislativ naţional şi a cadrului de reglementare cu impact asupra absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune.rnÎn privinţa Băncii Europene de Investiţii, sprijinul orizontal va fi acordat pentru proiectele sau programele de investiţii cofinanţate sau incluse pe lista celor prevăzute a fi cofinanţate de acest organism financiar internaţional. Banca Europeană de Investiţii poate sprijini măsuri de consolidare a capacităţii instituţionale care să contribuie la o implementare eficace, eficientă şi oportună a proiectelor. rnrnBEI poate acorda asistenţă tehnică pentru a îmbunătăţi procedurile administrative de implementare a proiectelor şi poate furniza consultanţă directă echipelor cheie de proiect şi celor mai importante departamente care gestionează astfel de proiecte. Totodată, BEI poate sprijini consolidarea capacităţii şi formării profesionale a experţilor locali, în vederea implementării unor astfel de proiecte.rnrnNevoile specifice menţionate se referă la implementarea programelor operaţionale finanţate din fondurile structurale şi de coeziune.rnrnContribuţia BEI şi BM constă în punerea la dispoziţia autorităţilor române, contra cost, a expertizei tehnice proprii sau contractate, în baza acordurilor/contractelor de servicii ce se vor semna în acest sens. Costurile expertizei furnizate de Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială în baza acestor memorandumuri de înţelegere vor fi rambursate din asistenţa tehnică cuprinsă în fondurile structurale şi de coeziune de care beneficiază România, respectiv Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) şi axele prioritare de asistenţă tehnică din cadrul celorlalte programe operaţionale. rnrnPrin aceste memorandumuri de înţelegere, România nu îşi asumă angajamente financiare suplimentare faţă de cele deja asumate prin programele operaţionale derulate deja, respectiv asigurarea contribuţiei naţionale de 15-20% la asistenţa tehnică implementată prin fondurile structurale şi de coeziune. rnrnUn memorandum similar celor semnate la 26 ianuarie 2012 este în curs de negociere cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).rnrnElemente de contextrnrnÎn august 2011, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, şi comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, au reiterat, într-o scrisoare adresată premierului Emil Boc, propunerea vizând acordarea de asistenţă externă pentru autorităţile române în implementarea proiectelor cu finanţare europeană din partea instituţiilor financiare internaţionale (Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, inclusiv sprijin prin JASPERS). Expertiza internaţională urma să sprijine autorităţile române pentru ameliorarea procesului de utilizare a rnfondurilor structurale şi de coeziune atât în intervalul 2007-2013, cât şi în viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020.rnrnÎn etapa următoare, Ministerul Afacerilor Europene, împreună cu autorităţile de management şi cu sprijinul Comisiei Europene, a identificat nevoile de expertiză pe două paliere: necesităţi orizontale, care pot fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) şi necesităţi la nivelul programelor operaţionale, care pot fi finanţate în cadrul axelor prioritare de asistenţă tehnică ale respectivelor programe operaţionale. rnrnLa 26 octombrie 2011, pe baza propunerilor sectoriale formulate de ministerele cu rol de autorităţi de management, precum şi a celor orizontale, prezentate de Ministerul Afacerilor Europene, Guvernul României a adoptat un memorandum care cuprinde propuneri de utilizare a expertizei tehnice internaţionale. Propunerile acoperă toate cele şapte programe operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune. Propunerile au fost oficial transmise Comisiei Europene la începutul lunii noiembrie 2011 de Ministerul Afacerilor Europene. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Patria Bank SA anunta ca in data de 5 august 2026 a fost finalizata tranzactia de vanzare a participatiei de 99,9944% detinute de banca la SAI Patria Asset Management catre... detalii
CEC Bank lansează în premieră serviciul Cash2Card, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile Visa și Mastercard emise de orice bancă din România, prin intermediul bancomatelor multifuncționale (MFM) din... detalii
După 12 ani de relație în calitate de bancă a grupului Teilor, ING România a avut rolul de Mandated Lead Arranger (aranjor principal mandatat) și Original Lender (creditor inițial) într-o... detalii
Portofoliul de credite nete al BCR a crescut cu 9,9% în prima jumătate a acestui an comparativ cu anul anterior. În același timp, depozitele atrase de la clienți au crescut... detalii
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri
Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR
Băncile europene pot verifica românii la Biroul de Credit
Cardul Multicurrency, în zece valute, util pentru călătorii în străinătate