Banca elvetiana UBS, obligata de justitia americana sa renunte la secretul bancar al clientilor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-11-11 09:10 Ultima actualizare: 2008-11-11 09:10

Banca elveţiană UBS, cea de-a doua bancă din Europa ca mărime, anchetată în Statele Unite pentru evaziune fiscală, a prezentat justiţiei din această ţară informaţii cu privire la 70 dintre clienţii săi americani, potrivit ediţiei de luni a cotidianului Washington Post. Făcând acest lucru, UBS a încălcat tradiţia băncilor elveţiene de a proteja identitatea clienţilor săi, consideră publicaţia.rnrnAutorităţile americane urmăresc de mai multe luni cetăţeni americani care au deschis conturi în Elveţia fără a le declara fiscului american, însă nu aveau informaţii cu privire la identitatea acestora, potrivit surselor cotidianului. Până acum băncile elveţiene erau cunoscute pentru protecţia acordată identităţii clienţilor săi şi pentru faptul că nu divulgă informaţii decât în cazul anchetelor efectuate de sistemele judiciare străine despre conturi identificate.Purtătorul de cuvânt al UBS a refuzat să comenteze aceste informaţii.rnrnÎn iulie, justiţia americană a autorizat fiscul să ceară UBS numele contribuabililor americani suspectaţi de evaziune fiscală, după ce un fost membru al băncii UBS, Bradley Birkenfeld, a recunoscut că a ajutat anumiţi clienţi bogaţi să scape de impozite de milioane de dolari.În cadrul acestei anchete, autorităţile americane au obţinut identitatea a circa 30 de alte persoane care au conturi nedeclarate la UBS, potrivit sursei citate. Anchetatorii ar fi obţinut informaţii şi cu privire la practicile UBS, consideră Washington Post.Această afacere implică justiţia federală, instituţia care reglementează bursa (SEC) şi fiscul american. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

BRD Finance ne-a dat viața peste cap

"BRD Finance ne-a dat viața peste cap", mi-a spus soția unui fost client al BRD Finance, cu cancer de colon și patru operații, care a ajuns acum să fie executat... detalii

Cum ne ferim de fraudele online de Black Friday

De Black Friday se fac multe tranzacții online, astfel încât crește riscul de a fi păcăliți de escroci care încearcă să ne fure banii din conturi. CSALB ne oferă câteva... detalii

Clienții BRD nu pot plăti anticipat creditele din aplicația YOU

Un cititor se plânge că nu poate face plata anticipată a creditului din aplicația YOU BRD, o opțiune recent introdusă de bancă: "Nu pot face plata pentru rambursare anticipată." Este... detalii

TBI nu respectă legea privind rambursarea creditelor în rate egale și descrescătoare

TBI Bank nu respectă legea contractelor de credit, OUG 50/2010, care prevede că un credit poate fi rambursat atât în rate egale, cât și descrescătoare. „Produsele de creditare tbi bank... detalii