Inflaţia anuală se va reduce semnificativ anul viitor, dar va depăşi, cel mai probabil, intervalul ţintit de BNR, de 2,5%-4,5%, iar banca centrală va coborî treptat dobânda de politică monetară, care se va încadra la finele lui 2009 între 7,5% şi 9%, apreciază analiştii economici.rnrn”În 2009 vom avea o continuare a dezinflaţiei, dar procesul va fi lin, iar rata anuală va ajunge cel mai jos în jur de 6% la jumătatea anului, urmând ca apoi să urce în a doua parte din 2009″, a declarat pentru MEDIAFAX Nicolae Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank.rnrnEl apreciază că inflaţia se va situa la 7,6% la finele anului viitor, fiind cel mai pesimist dintre cei şapte analişti intervievaţi de MEDIAFAX.rnrnLa polul opus al previziunilor se află dealerul Romexterra Lucian Oiţă, care apreciază că rata anuală a inflaţiei va fi de 3,25% în decembrie 2009.rnrn”Cursul de schimb va fi utilizat ca ancoră pentru ţintirea inflaţiei. (…) De asemenea, efectul de bază nu poate decât să sprijine în mod favorabil evoluţia inflaţiei”, a spus Oiţă.rnrnÎn rândul opţimiştilor se mai regăsesc economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, şi dealerul Millennium Bank România Ciprian Dascălu, care previzionează pentru 2009 o rată a inflaţiei de 4,5%, respectiv de 4,3%.rnrn”Presiunile inflaţioniste rămân destul de mari. În primul rând este vorba despre creşterii salariale şi de pensii şi în plus cursul de schimb are o tendinţă de depreciere, ceea ce nu ne prea ajută”, a afirmat Dumitru.rnrnEl a menţionat că ritmul de creştere a consumului va scădera de la 16% în jur de 5-6%, dar că va continua să creeze presiuni inflaţioniste, în contextul în care semnele din economie sunt negative pe partea de servicii, construcţii şi industrie.rnrn”Anul acesta sectorul agricol ne-a ajutat, dar 2009 mi-e greu să cred că va fi un an agricol bun”, a spus Dumitru.rnrnFlorian Libocor, analist la BRD, şi Melania Hăncilă, şeful Departamentului cercetare şi strategie de la Volksbank România, consideră că inflaţia va fi de 5% în 2009.rnrn”Teoretic, procesul desinflaţionist ar trebui să se reia în 2009, datorită diminuării presiunilor exercitate de excesul de cerere, precum şi pe seama efectului favorabil de bază. Consumul îşi va încetini dinamica de creştere la 5-6% anul viitor, datorită restrângerii creditării, precum şi deteriorării aşteptărilor populaţiei şi agenţilor economici, care au devenit mult mai atenţi la cheltuieli”, a spus Hăncilă.rnrnEa apreciază că încetinirea creşterii economice va avea efecte pozitive asupra evoluţiei preţurilor de consum, dar că atingerea ţintei de 3.5% (plus/minus un punct procentual) stabilită de BNR “pare destul de greu fezabilă”, în condiţiile în care deteriorarea indicatorilor macroeconomici va pune presiune asupra leului.rnrnLucian Anghel, economistul şef al BCR, se aşteaptă la o rată a inflaţiei cuprinsă între 5% şi 6% în decembrie 2009.rnrn”Va fi un trend puternic dezinflaţionist în primul semestru din 2009, după care vor exista uşoare corecţii”, a spus Anghel.rnrnÎn contextul în care inflaţia se va reduce în 2009 comparativ cu nivelul din acest an, analiştii economici previzionează că BNR va decide relaxarea treptată a politicii monetare, atât prin instrumentul dobânzii de politică monetară, cât şi prin rata rezervelor minime obligatorii.rnrnAstfel, estimările analiştilor privind nivelul ratei dobânzii la finele anului 2009 sunt cuprinse între 7,5% şi 9%.rnrn”Pe măsură ce inflaţia se va reduce, va veni şi o relaxare a politicii monetare”, apreciază Dumitru.rnrnEl estimează că dobânda de politică monetară va ajunge la circa 9% la finele anului viitor, în timp ce rata rezervelor minime obligatorii va ajunge la 12% la lei şi la 30% la valută. Dumitru a menţionat că reducerea ratei rezervelor minime pentru valută este “posibilă, dar nu prea curând”, în contextul în care ar conduce la diminuarea rezervei valutare a BNR, “ceea ce nu este pozitiv” în prezent.rnrnChideşciuc indică, de asemenea, un nivel similar al dobânzii BNR în decembrie 2009 şi apreciază că banca centrală îşi va muta probabil accentul de pe inflaţie pe creşterea economică atunci când va realiza cât de afectat este ritmul de majorare al PIB. El apreciază că anul viitor vor exista presiuni de deprecire a cursului de schimb, care ar putea testa nivelul de 4,2 lei pe euro în luna septembrie.rnrn”Consider ca banca centrală va începe un proces treptat de reducere a dobânzii de politică monetară, pentru a încuraja creditarea în moneda locală, deoarece economia naţională are nevoie imprerativă de infuzii de capital care să suplineasca reducerea creditării în valută. Astfel, trebui găsită o formulă de incurajare a creditarii, în special pe segmentul corporate şi IMM, şi reducerea ratei cheie va fi următorul pas, probabil cu 25/50 puncte de bază. Până la sfârşitul lui 2009, dobânda ar putea ajunge la 7.5%”, afirmă Hăncilă.rnrnAnghel şi Dascălu anticipează că rata dobânzii de politică monetară va ajunge în jurul a 8% la finele anului viitor, în timp ce Libocor estimează că performanţa pe dezinflaţie în 2009 ar putea argumenta reducerea dobânzii cheie cu o amplitudine de până la 200-250 puncte de bază în 2009, respectiv la 7,75%-8,25%.rnrnŞi Oiţă anticipează reducerea dobânzii cheie până la 7,75% la finele anului 2009, cu condiţia să nu fie derapaje pe inflaţie.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Plafonarea prețurilor, taxelor, dobânzilor sau comisioanelor are logică într-o economie de piață atunci când acestea sunt ilogice, adică excesiv de ridicate, putând fi considerate abuzive. Așa s-a întâmplat cu plafonarea... detalii
„Am grad de îndatorare foare mare și IFN-ul A Credit mi-a dat 3000 de lei și îmi cere 1710 lei înapoi, dobânda 900 și restul penalități.Menționez că am împrumutat să... detalii
Zero comisioane pentru folosirea unui cont bancar este laitmotivul reclamelor și promoțiilor celor mai multor bănci, precum BCR, BRD, ING sau Raiffeisen. Dar atunci când auzim că ceva este gratis,... detalii
Unicredit majorează, din 1 aprilie, comisioanele la conturi și carduri și introduce noi taxe pentru transferurile făcute la ghișeele băncii. Comisionul pentru administrarea unui cont curent standard va crește de... detalii
Ce drepturi am, dacă nu pot plăti rata la bancă?
În 2025 am răspuns la 2.600 de întrebări de la cititori, clienți ai băncilor și IFN-urilor
Care sunt cele mai frecvente tipuri de fraude bancare
Câte fraude bancare și cu ce valoare s-au făcut în România în 2024
Plățile și încasările instant în euro, posibile la doar 5 bănci
Ce măsuri de prevenire a fraudelor ar trebui să ia băncile
Profitabilitatea băncilor este în scădere, însă câștigurile rămân ridicate
Garanti ignoră serviciul de afișare a numelui deținătorului unui cont (SANB)
Ponderea băncilor în economie e la jumătate față de alte țări, dar profitabilitatea e dublă
Noua lege a creditelor de consum ușurează restructurarea, pentru a nu fi executat silit