Alpha Bank a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) pe 26 aprilie, pentru a hotărî retragerea din fuziunea cu EFG Eurobank.rnrnPrimul punct de pe ordinea de zi prevede încetarea operaţiunilor şi a procedurii de fuziune a Alpha Bank, prin absorbţia EFG Eurobank. De asemenea, este solicitată revocarea rezoluţiilor din AGEA Alpha Bank din data de 15 noiembrie 2011 şi dezangajarea de toate obligaţiile contractuale faţă de sau în favoarea “EFG Eurobank”.rnrnAlpha Bank şi-a exprimat, încă din luna martie, intenţia de a convoca AGA, pentru a renunţa la fuziunea cu EFG Eurobank, din cauza impactului restructurării datoriei Greciei.rnrn”Decizia Alpha Bank de a inversa în mod unilateral procedura de fuziune a celor două bănci, o procedură care a fost deja aprobată de către adunările generale ale acţionarilor şi ratificată de către autorităţile competente elene, constituie singura încălcare a obligaţiilor contractuale”, a precizat EFG Eurobank.rnrn”Anularea unei fuziuni de o asemenea mărime nu duce doar la pierderea substanţială a valorii pentru acţionarii celor două bănci, dar este, de asemenea, incompatibilă cu recapitalizarea destinată sistemului bancar elen. Mai mult decât atât, ea subminează eforturile ţării de a ieşi din criza actuală şi de a reveni la o traiectorie de creştere”, se arată în anunţul băncii elene.rnrnPierderea potenţială rezultată în urma retragerii Alpha Bank din fuziunea cu EFG Eurobank este de peste 4 miliarde de euro, conform calculelor consultanţilor externi ai celor două bănci.rnrnEFG Eurobank şi Alpha Bank au stabilit pe 15 noiembrie anul trecut să fuzioneze, banca rezultată devenind cel mai mare grup bancar din Grecia. Finalizarea acordului privind preschimbarea obligaţiunilor, încheiat între Grecia şi creditorii săi privaţi, a cauzat băncilor pierderi mai mari decât se aşteptau atunci când s-a stabilit fuziunea dintre Alpha Bank şi Eurobank.rnrnAlpha Bank are o expunere de 3,5 miliarde de euro pe obligaţiunile guvernamentale greceşti şi ar urma să fie mai puţin afectată în procesul de preschimbare de obligaţiuni decât EFG Eurobank, care deţine bonduri guvernamentale elene în valoare de aproximativ şapte miliarde de euro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Facturile Engie se pot plăti acum și prin Ropay, din aplicațiile băncilor, o soluție mai simplă decât plățile cu cardul, întrucât nu este nevoie de introducerea datelor cardului sau de... detalii
Salariații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul IMPACT, vor intra în grevă de avertisment joi, 13 august 2026, între orele 15:00 și 17:00, conform unui comunicat al sindicatului, în... detalii
Moody’s Ratings reconfirmă ratingurile Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, menținând calificativele Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Agenția a menținut, de asemenea, evaluarea de credit... detalii
Banca Comercială Română (BCR) extinde George Business cu FX Pro, prin care orice companie beneficiază de curs valutar negociat direct în platformă, cu cotații personalizate în timp real și tranzacționare... detalii
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri