Autor: Vasile Coman
2009-06-07 12:28

Atunci cand valuta iese masiv dintr-o tara, cum s-a intamplat in cazul Romaniei, dar si a altor tari din regiune, la finalul anului trecut, pe fondul panicii investitorilor straini speriati de criza internationala, moneda acestor tari se devalorizeaza inevitabil.

Devalorizarea leului n-a fost insa perceputa ca o consecinta fireasca a iesirilor de capital din tara ci mai degraba ca efect al speculatorilor. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat public ca am fost victimele unui atac al speculatorilor, al asa-numitelor fonduri de hedging, care au actionat prin intermediul bancilor romanesti, astfel ca in final acestea au iesit cu reputatia patata, ca fiind cele care au contribuit la devalorizarea leului. Iar Mugur Isarescu i-a acuzat necontenit si-i acuza in continuare pe traderii unor banci romanesti ca au facut bani frumosi de pe urma devalorizarii leului. (Prin luarea celebrelor de pe-acum pozitii short, ce mizeaza pe devalorizarea monedei sau actiunilor, printr-o operatiune de imprumut a valutei sau a actiunilor si nu de cumparare, fapt care le permite fondurilor speculative sa investeasca sume mult mai mari decat propriile capitaluri).

De fapt, guvernatorul are un interes in a da vina pe altii pentru pierderea puterii leului. E mai usor pentru noi sa ne victimizam decat sa admitem ca ne-am pierdut increderea investitorilor (cu toate ca nu se poate spune ca a fost doar vina noastra, ci mai degraba un efect de contagiune). Si e mai simplu pentru autoritati, inclusiv, sau mai ales BNR, sa se creada ca nu din cauza lor suntem nevoiti sa platim mai scump ratele la creditele in valuta si kilogramul de rosii din import.

Adevarul este ca speculatorii au contribuit la accelerarea deprecierii leului, cu toate ca nimeni nu stie in ce masura. Cert este ca leul trebuia sa se deprecieze, dar cu cat, nimeni nu poate spune. Isarescu citeaza adesea unele voci de speculanti care se asteptau la un curs de 4,7 lei/euro sau chiar de 5 lei/euro si nu ezita sa se mandreasca cu faptul ca le-a incurcat socotelile si, in consecinta, le-a diminuat profiturile, ba chiar i-a lasat in pierdere. Adevarul il stiu doar cei implicati.

Cu certitudine insa ca BNR a aparat cu eforturi mari moneda nationala in acele luni ale sfarsitului de an 2008, sangele scurs din acele batalii cu speculatorii reflectandu-se in diminuarea substantiala a rezervelor valutare ale bancii nationale. Ceea ce inseamna ca leul a ramas la niveluri mult mai ridicate decat il vedea piata si speculatorii.

Care a fost pretul pentru aparararea monedei nationale? Putini ar putea face un astfel de calcul. Cert este ca BNR si guvernul au fost nevoite sa ceara ajutorul FMI pentru a putea face unor noi atacuri asupra leului si, in acelasi timp, pentru a nu lasa moneda nationala sa se prabuseasca pana la niveluri la care ar provoca prea multe credite neperformante si prea multe falimente, adica intrarea tarii in colaps.

Cei care spun (liberalii, in special, prin creierul lor, Dinu Patriciu, dar si unii nationalisti fundamentalisti, precum Ilie Serbanescu) ca nu aveam nevoie de FMI fie sunt ignoranti fie populisti, niciuna dintre situatii fiind aducatoare de capital de incredere sau voturi.

Ne amintim ca guvernul si guvernatorul au declarat, ca scuza la acordul cu FMI, ca ar fi vorba de o centura de siguranta, nu ca am avea nevoie de acesti bani. Iata insa ca acum se pune mai degraba problema suplimentarii fondurilor decat aceea de a nu le utiliza, in contextul in care vedem ca rezervele BNR se golesc sensibil.

In concluzie, speculatorii au avut, pare-se, partea lor de vina in accentuarea crizei monetare, dar pana la urma nu cumva au facut si un bine aducandu-ne mai repede cu picioarele pe pamant?