ECONOMIE | Analize economice

România a păstrat prima poziție în UE la inflația anuală

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-09-23 08:23

România a păstrat în luna august 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat.

În pofida unei scăderi semnificative (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (5,3% după metodologia europeană) ne-a poziționat peste Belgia (4,3%, în scădere rapidă de la 5,4% anterior), Polonia (în staționare la 4%), Ungaria și Estonia (ambele cu 3,4%).

Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul UE, inflația anuală a fost în august 2024 de 2,4%, în scădere pronunțată față de 2,8% anterior și cea mai mică valoare din ultimele șase luni. 

Zona Euro a înregistrat și ea o evoluție similară (2,2%, după 2,6% anterior, valoarea lunară fiind de numai 0,1%). 

În 21 state indicele anual al prețurilor a scăzut, într-un singur stat a stagnat (Polonia) iar în cinci state a crescut. Finlanda a revenit de la doar 0,5% până la 1,1%, Danemarca a urcat de la 1% la 1,4%, iar Slovacia și Grecia au avut evoluții identice, de la 3% până la 3,2%. Prețurile au mai crescut marginal în Letonia, de la 0,8% la 0,9%.

Țările cu regim valutar similar cu al nostru și cu un nivel de dezvoltare mai apropiat au evoluții net diferite. În timp ce Cehia a coborât cu puțin, de la 2,5% la 2,4% iar Ungaria de la 4,1% la 3,4% (cea mai bună performanță din acest an) iar Polonia a stagnat la 4% (cel mai ridicat nivel din acest an).

În context, ar trebui să luăm aminte că trendul de scădere sistematică a inflației la nivel european a fost reluat dar variațiile semnificative de la o lună la alta nu sunt excluse. Efectul de bază a jucat un rol major (vezi cazul Ungariei, care a scăzut în ultimele 12 luni de la 14,2% la 3,4%, adică a avut o inflație mai mare decât noi cumulat pe ultimii doi ani). 

Tendința generală a fost dată de cele mai mari două economii ale Zonei Euro (Germania a coborât de la 2,6% la 2%, după puseul din mai), în timp ce Franța a fost „în linie” cu media Eurozonei (2,2%). În Italia, avansul prețurilor față de aceeași lună a anului trecut s-a diminuat de la 1,6% la 1,2%, după o scădere lunară de -0,2%.

Una peste alta, trebuie subliniată o anumită tendință de stabilizare a inflației spre un nivel optim în cele mai mari state ale Uniunii, care sunt și principalele noastre partenere în comerțul exterior. Efectele manifestate acolo asupra creșterii prețurilor fiind transmise către economia României pe lanțurile de producție și prin schimburile comerciale. 

Taguri: statistici economice  inflatia  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în august 2024 față de luna anterioară cu 2,1% pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de detalii

Inflația anuală, în scădere la 1,8% în Zona Euro

Rata inflației anuale a scăzut la doar 1,8% în Zona Euro în luna septembrie 2024, potrivit estimării timpurii (flash estimate) publicate de Eurostat. Este o scădere importantă față de luna precedentă (-0,4 puncte procentuale) și o detalii

-4,57% din PIB, deficit bugetar după primele opt luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele opt luni ale anului a fost de 80,9 miliarde de lei (-4,57% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab detalii

România a păstrat prima poziție în UE la inflația anuală

România a păstrat în luna august 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În pofida unei scăderi semnificative (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), detalii

 



 

Ultimele Comentarii