www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Isarescu: De ce este mai putin vulnerabil sistemul bancar din Romania?

Autor: Bancherul.ro
2008-09-24 11:01
Conferinţa “Calea spre standarde europene în serviciile financiare”
23 septembrie, Râmnicu Vâlcea

România şi criza financiară internaţională
Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

- Evoluţiile din ultimele luni de pe pieţele financiare internaţionale nu au precedent în întreaga perioadă postbelică. Ele au obligat şi continuă să oblige guvernele şi băncile centrale din Statele Unite şi din celelalte ţări dezvoltate ale lumii la măsuri de asemenea fără precedent.

- Obiectivul principal al acestor măsuri: să limiteze panica, a cărei propagare poate avea efecte mai devastatoare decât însăşi cauza care a produs-o. Injecţia masivă de lichiditate a băncilor centrale şi măsurile adiacente anunţate de administraţia americană par, pentru moment, să dea roadele aşteptate.

- După ce faza critică a crizei va fi fost absorbită, urmează perioade mai puţin spectaculoase, dar mai substanţiale, în care:
o Băncile centrale vor asana lichiditatea din piaţă, pentru a evita transformarea acesteia în sursă de inflaţie;
o Organizaţii naţionale şi internaţionale vor propune măsuri pentru a evita repetarea pe viitor a crizei. Mai mult ca sigur, aceste măsuri vor viza întărirea bazei de capital a instituţiilor financiare şi înăsprirea reglementărilor – la care se vor supune, de această dată, şi instituţiile financiare de peste ocean.

- Criza financiară de proporţii s-a suprapus unei perioade mai puţin faste şi pentru sectorul real al economiei. Cererea agregată în economiile cele mai dezvoltate a înregistrat un declin, în timp ce creşterea preţurilor la energie şi materii prime a atras
presiuni inflaţioniste, care au limitat marja de manevră a autorităţilor pentru reducerea ratelor dobânzilor.

- Uniunea Europeană, în ansamblu, a înregistrat în ultimul an creşteri în jurul valorii de 1%, iar rata inflaţiei, de circa 4%, reprezintă mai mult decât dublul nivelului ţintă al Băncii Centrale Europene.

- Între cele mai afectate au fost economiile mai slab dezvoltate, care dispun de instrumente mai puţine pentru apărare. Între acestea, ţările baltice au trecut în scurt timp de la rate de creştere de 6-7% la stagnare şi chiar recesiune.

∗ Note pentru susţinerea prezentării

- Economia românească a rezistat multiplelor şocuri externe deosebit de bine:

o Creşterea economică, de 8-9% în 2008, este de departe cea mai puternică din Uniunea Europeană;

o Rata inflaţiei, care a înregistrat un vârf de peste 9% în iulie, a intrat pe panta descrescătoare pe care o anticipam şi ar putea coborî spre 6% până la sfârşitul anului;

o Deficitul extern – principala vulnerabilitate a economiei – pare să se fi stabilizat în jurul valorii din 2007, de 14% din PIB, un nivel care va trebui totuşi corectat treptat, începând din 2009, pentru a evita o aterizare dură, prezisă de suficienţi analişti încă pentru acest an;

o Sistemul bancar din România continuă să se dezvolte în ritm accelerat. Deşi unele din băncile-mamă au raportat pierderi ca urmare a expunerilor pe băncile americane intrate în faliment, aceste pierderi nu au afectat operaţiunile băncilor din România. Băncile din ţara noastră nu au avut expuneri semnificative nici pe instrumente financiare derivative transformate în pierderi, nici pe bănci intrate în faliment;

o Cursul valutar, după corecţia produsă pe piaţă în a doua jumătate a anului trecut, pare să oscileze în limitele normale pe o piaţă liberă, fără presiuni semnificative într-o direcţie sau alta.

Cum se explică performanţa peste aşteptări a economiei româneşti?

o Cererea internă rămâne solidă:
– populaţia ţării urmăreşte atingerea unui pattern de consum similar celui din economiile europene dezvoltate. Deşi creşterile din ultimii ani sunt remarcabile, decalajul de pornire a fost prea mare pentru a putea fi recuperat în doar câţiva ani;
– creşterea semnificativă a veniturilor, dar şi aceea a creditului, au permis majorarea consumului intern;
– in continuare, pentru un deceniu sau mai mult – cu diferenţieri mari, atât între industrii, cât şi între zone geografice – va continua să fie prezentă o cerere internă care va susţine creşterea economică.
o Investiţiile au crescut puternic în ultimii ani. Potenţialul de creştere a performanţelor economiei rămâne ridicat:
– multe dintre investiţii nu au ajuns încă la maturitate, când vor produce la capacitatea maximă;
– investiţii cu efecte majore în industria orizontală – cum ar fi uzinele Ford de la Craiova – nici nu au început să producă;
– dezvoltarea viitoare a infrastructurii va permite noi investiţii majore.

o Pentru anul în curs, o explicaţie a performanţei economice este şi producţia agricolă foarte bună, ca urmare a:
– condiţiilor climatice favorabile;
– creşterii ponderii fermelor care utilizează tehnologii la nivel european.

o Potenţialul de creştere a productivităţii muncii rămâne în continuare ridicat, ca urmare a:
– nivelului scăzut de pornire
– existenţei unor vaste arii geografice subutilizate, dar care sunt atrase, treptat, în circuitul economic performant

Privind retrospectiv, constatăm că:
o Economia românească înregistrează rate înalte de creştere, în timp ce alte ţări europene stagnează sau sunt în recesiune;

o Sistemul bancar românesc este în expansiune, răspunzând cererii de credit interne.

De ce este mai puţin vulnerabil sistemul bancar din România?

o Are o bază de capital solidă. Până în urmă cu câţiva ani, se putea vorbi chiar de o supracapitalizare, cele mai multe bănci înregistrând rate de solvabilitate cu mult superioare limitelor recomandate de standardele de la Basel.

o Plasamentele sunt pe piaţa internă, care este in plină expansiune.

o Cred că este nedreaptă afirmaţia că sistemul bancar de la noi nu a fost afectat de criză pentru că ar fi primitiv. Plasamentele în credite pe piaţa internă asigură un randament ridicat, care face superfluă căutarea altor plasamente, pe piaţa externă. Problemele băncilor de la noi sunt să identifice noi resurse, interne şi externe, şi să menţină sănătatea portofoliului de credite.

o Noile reglementări ale Băncii Naţionale pentru temperarea creditului pot contribui la menţinerea unui portofoliu sănătos de credite.

o Dacă totuşi ar apărea o nevoie suplimentară temporară de lichiditate, prima resursă ar fi chiar rezervele minime obligatorii ale băncilor la BNR, care reprezintă o plasă de siguranţă deosebit de valoroasă, pentru momente de tensiune.

- Unii analişti, inclusiv ai unor agenţii internaţionale de rating, atrag atenţia asupra riscurilor ca România să repete experienţa nefavorabilă a unor ţări precum ţările baltice care, pe fondul unui deficit extern ridicat, au trecut de la creştere puternică la
recesiune şi inflaţie înaltă. Diferenţa esenţială constă în regimul de politică monetară.

o Ţările baltice au un sistem bazat pe consiliul monetar (currency board) sau foarte aproape de acesta. El are merite incontestabile, în anumite situaţii, dar are dezavantajul major că nu permite nicio reacţie la crize externe. Dobânda fixă, la nivelul din zona euro, şi cursul fix au o acţiune prociclică în caz de inflaţie importată, ce stimulează consumul şi concomitent scade competitivitatea producţiei naţionale. Ieşirea se face, aproape inevitabil, prin
„aterizare dură”.

o România are un regim de politică monetară ce ţinteşte inflaţia, permiţând utilizarea tuturor pârghiilor monetare. Astfel, piaţa a corectat singură cursul valutar ce se supraapreciase, iar BNR a ridicat dobânda de politică monetară în 7 reprize, pentru a o păstra real-pozitivă şi a reduce decalajul dintre cererea agregată şi producţia internă.

- Situaţia nu este însă idilică. Ar fi o eroare să devenim euforici pentru că ţara noastră nu a suferit de pe urma crizei. Există riscuri semnificative, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, ce trebuie înţelese şi acţionat pentru a fi corectate.

o Dependenţa de finanţarea externă este principalul risc. Atât calculele noastre, la Banca Naţională, cât şi cele realizate de analişti din afară, conduc la concluzia ca deficitul extern ar trebui redus cu 4-5 puncte procentuale din PIB pentru a rămâne sustenabil şi a păstra o creştere economică viguroasă. Această
reducere de deficit se poate împărţi între:
– diminuarea deficitului bugetar, prin comprimarea cheltuielilor curente;
– creşterea salariilor într-o proporţie care să nu depăşească creşterea productivităţii muncii;
– creşterea mai moderată a creditului;
– stimularea economisirii interne, ca sursă de finanţare a investiţiilor.

o Cererea internă în exces generează riscuri de supraîncălzire, care însă diferă de la o ramura la alta:
– in construcţii, avem toate semnele supraîncălzirii: cerere mare, preţuri în creştere rapidă, deficit de resurse, în special de forţă de muncă.
Această ramură nu are nevoie de stimulente suplimentare;
– in agricultură, deşi avem o creştere puternică în acest an, nu poate fi vorba de supraîncălzire: resursele (pământ, forţă de muncă) sunt subutilizate, preţurile au tendinţa de scădere. Sunt necesare investiţii suplimentare pentru fructificarea potenţialului natural. Sunt necesare şi măsuri de ordin structural, de exemplu pentru a simplifica transferul de proprietare şi a realiza o piaţă funciară fără constrângeri birocratice.

o Pe termen mai lung este esenţială continuarea reformelor de ordin structural, pentru a facilita creşterea productivităţii muncii şi, pe această bază, a reduce decalajele faţă de nivelul mediu european. Ce înseamnă reforme de ordin structural? Iată câteva exemple simple:
– reducerea birocraţiei, care împiedică circulaţia terenurilor. A se vedea cazul autostrăzii construite de firma Bechtel, unde lucrările sunt întârziate de procedurile greoaie de expropriere;
– simplificarea sistemului de impozite şi taxe, de departe cel mai stufos din întreaga Uniune Europeană. Numărul mare de impozite şi taxe obligă la multă birocraţie publică şi la costuri mari pentru
administrarea lor de către întreprinderi;
– flexibilizarea pieţei forţei de muncă. În condiţiile deficitului cronic de forţă de muncă de azi, menţinerea unor reglementări de protecţie excesivă a salariaţilor – născute în perioade când şomajul era înalt şi era nevoie să îi ferim pe oameni de abuzuri ale angajatorului – este nu numai anacronică, dar îi dezavantajează chiar pe salariaţi. Bariera la ieşire se transformă în barieră la intrare. În loc să stimulăm crearea de noi locuri de muncă, fie ele negarantate pe viaţă, noi îi împingem pe români să plece peste hotare, unde au parte de orice, numai de protecţie nu.

- Faptul că sistemul bancar românesc a scăpat nevătămat de criza din prezent nu înseamnă că el nu are de făcut faţă unor provocări importante. Dintre acestea, am să mă refer la cele care îmi par cele mai importante:

o Evaluarea riguroasă şi responsabilă a riscurilor din activitatea bancară:
– evitarea exuberanţei, pe care ar putea-o declanşa faptul că nu s-a extins şi la noi criza bancară;
– inţelegerea clară a faptului că România nu a parcurs încă un ciclu economic complet. Faptul că economia se află într-o fază de expansiune a ajutat mult la menţinerea sănătăţii sistemului bancar. În evaluarea riscurilor, însă, băncile trebuie să ia în calcul şi momentul când creşterea economică nu va mai fi la fel de viguroasă;
– evitarea iluziei că orice risc asumat de bancă poate fi transferat asupra clientului. Riscurile excesive se pot uşor întoarce împotriva creditorului;
– păstrarea vigilenţei pentru a minimiza riscul operaţional. Creşterea puternică a numărului de clienţi şi de operaţiuni, mărirea numărului de unităţi şi de salariaţi sunt, prin ele însele, factori de risc operaţional, ce trebuie evaluat şi contracarat, prin măsuri adecvate.

o Pregătirea riguroasă a forţei de muncă. Este în strânsă legătură cu minimizarea riscului operaţional. De multe ori, din păcate, programele de austeritate sacrifică însă exact bugetele de pregătire a personalului – ceea ce afectează pe
termen lung potenţialul unei întreprinderi. Mai cu seamă într-o industrie atât de dinamică precum industria bancară, unde forţa de muncă a crescut cu zeci de procente în fiecare an, iar condiţiile pieţei mondiale sunt într-o prefacere atât de adâncă, pregătirea continuă a personalului este o condiţie sine qua non.

Aici este şi domeniul în care îşi poate aduce contribuţia Institutul Bancar Român.
Înfiinţat de Banca Naţională împreună cu Asociaţia Română a Băncilor tocmai pentru a sprijini pregătirea personalului bancar, IBR a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale. Această conferinţă este o ilustrare a evoluţiei Institutului, care participă, cu
mijloace tot mai diversificate, la perfecţionarea pregătirii bancherilor, la ridicarea standardelor profesiei noastre la nivelul european.