BNR atrage depozite bancare de 5,4 miliarde lei cu o dobanda de 9,75% pe an |
Autor: Bancherul.ro 2008-06-16 19:16 |
|
Banca Natională a României (BNR) a atras, luni, 5,4 miliarde lei (1,48 miliarde euro) de la 17 bănci în depozite cu scadenta pe 23 iunie, la o dobândă de 9,75% pe an, egală celei de politică monetară, a declarat analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu, pentru NewsIn.
Banca Natională a României a afisat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,33% pe an, usor mai ridicat decât cel de 9,29% pe an din sedinta anterioară, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 9,83% pe an, de la 9,79% pe an, cât era vineri.
Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight încadrează dobânda de politică monetară de 9,75% pe an, la 9-10% pe an.
Pe de altă parte, în piată a intrat luni, o sumă redusă, de 450 de milioane lei, din depozitele atrase de banca centrală cu o săptămână în urmă si care au ajuns la scadentă.
Aceasta este a treia licitatie săptămânală organizată de BNR de la începutul lunii, a doua la care atrage bani de la bănci, dar prima în care suma atrasă este mai consistentă.
La prima licitatie săptămânală pentru atragerea surplusului de lichiditate în depozite organizată de BNR în această lună, pe 2 iunie, băncile nu s-au arătat interesate de dobânda fixă de 9,75% pe an pe care o oferă BNR la astfel de depozite, pentru că dobânzile interbancare erau peste acest nivel.
Pe de altă parte, Ministerul de Finante a atras, tot luni, 1,5 miliarde lei (410 milioane euro), tot în depozite cu scadenta la o săptămână, pentru care plăteste o dobândă de 9,75% pe an, egală celei de politică monetară. Vineri, MEF atrăsese 1,9 miliarde lei, în depozite la o săptămână, pentru care plăteste aceeasi dobândă.
"Operatiunile MEF din această sedintă si de vineri pot fi parte a unei strategii comune pentru administrarea mai bună a lichiditătii, sau poate banii vor fi folositi pentru vreo plată scadentă", a mai spus Constantinescu.
Cursul de referintă afisat luni de banca centrală indică o apreciere a monedei nationale cu 0,33% fată de sedinta precedentă, până la 3,6601 lei/euro, în lipsa unor stiri care să miste piata, care a avut o volatilitate foarte redusă.
|
|