www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Avocatul Mihai Tanasescu: Trebuie sa scapam de ideea fixa ca cel mai bine e sa dam banca in judecata

Autor: Bancherul.ro
2020-10-20 07:38

Prelungirea perioadei de epidemie a coronavirusului ne afecteaza atat mental, cat si financiar, mai ales daca purtam responsabilitatea rambursarii unui credit, astfel ca exista riscul sa apara mai multe conflicte pe care le-am putea avea cu bancile sau IFN-urile.


Ce facem cand ne intalnim cu problemele financiare si nu ne intelegem cu banca sau IFN-ul pentru rezolvarea lor? Cei mai multi romani cred ca un litigiu cu institutiile financiare fie nu poate fi rezolvat, fie se poate solutiona doar printr-o instanta de judecata sau printr-o reclamatie la ANPC.


Dar aceasta prejudecata este pe cale se se schimbe, datorita existentei Centrului de Solutionare a Litigiilor Bancare (CSALB), o institutie care face pionierat in Romania, dar si in regiunea tarii noastre, in domeniul solutionarii amiabile a conflictelor dintre banci si IFN-uri cu clientii acestora.


Totul tine de mentalitate, crede avocatul Mihai Tanasescu. "Suntem obisnuiti sa mergem la judecata, spunem ca e mai bun un razboi drept decat o pace stramba. Am constatat acest lucru in cei 37 de ani de avocatura."


El ne ofera si un exemplu al diferentei dintre mentalitatea noastra si cea a cetatenilor altor tari, mai flexibili si deschisi in a gasi solutii si perspective noi in situatii de criza:


"Intr-o iarna cu multa zapada, eu si alti colegi am fost invitati la un forum in domeniul medierii in Olanda, cea mai avansata tara in aceasta privinta. Inaintea inceperii conferintelor, aveam o zi libera, in care ne-am programat o plimbare prin Amsterdam, cu o intalnire la o bere intre baieti si un shopping pentru fete. Insa in ziua plecarii cu avionul, aeroportul era blocat din cauza nametilor, asa ca a trebuit sa luam trenul si am pierdut ziua libera cu plimbarea si distractia in oras. Cand am ajuns in cele din urma, noi, romanii, eram negri de suparare. Atunci am primit o lectie de mentalitate de la colegii din alte tari nordice, mediatori adevarati: ei s-au aratat incantati ca datorita acestui incident au avut ocazia sa calatoreasca si cu trenul, o experienta inedita care le-a permis si sa se bucure de peisaje din Olanda inaccesibile din avion. Ne-au scos din transa."


La fel si noi, trebuie sa scapam de ideea fixa ca cel mai bine e sa dam banca in judecata.


"Din pacate, legislatia nu ne-a fost de prea mare ajutor pana acum. In urma cu mai multi ani a fost adoptata legea medierii, care a fost un esec, fiind inaplicabila din cauza legii stufoase", considera avocatul Mihai Tanasescu, conciliator in cadrul CSALB.


Din fericire, avem acum o noua legislatie privind solutionarea alternativa a litigiilor (SAL), adoptata la nivel european si implementata cu succes in Romania de catre CSALB, un indiciu ca aceasta procedura ar putea fi aplicabila si in alte domenii, nu doar in cel financiar.


"CSALB e pionier in acest domeniu, pentru ca a creat un mecanism eficient, astfel ca este dat exemplu pozitiv in alte tari din regiune. E un succes, dar inca un succes mic, pentru ca mentalitatea romanilor se schimba greu: pana nu ma duc in instanta, nu ma racoresc, isi spun multi. Insa procesele in instanta sunt anevoioase si de durata, iar finalitatea lor nu se compara cu cea a unei impacari amiabile. Cea mai mare satisfactie e cand vezi bucuria oamenilor dupa ce le rezolvi problemele. O doamna m-a sunat o data si mi-a spus ca a fost la biserica si mi-a aprins o lumanare in semn de multumire", povesteste Tanasescu, unul dintre cei 19 conciliatori ai CSALB.


Multe litigii dintre banci si clienti sunt minore si se pot rezolva rapid prin CSALB


Multe litigii dintre banci sau IFN-uri si clientii acestora sunt minore, se refera la reduceri de dobanzi sau comisioane pentru un credit, un indiciu al gradului inca ridicat de pauperizare a tarii, apreciaza domnul Tanasescu.


Exista insa si situatii frecvente in care o familie se destrama sau unul dintre soti moare, iar unul dintre soti ramane cu povara creditului pentru cumpararea locuintei, de regula din perioada 2007-2008, cand mai toti credeam ca mierea va curge la nesfarsit.


Acestea sunt de regula cazuri sociale, in care majoritatea bancilor gasesc empatie fata de oamenii necajiti, au o abordare corecta, fiind dispuse sa diminueze valoarea datoriei devenite o povara pentru persoana ramasa singura in urma decesului sotului/sotiei sau dupa divort si uneori cu copii de crescut.


Fireste ca bancile au abordari diferite in astfel de cazuri sociale: in timp ce unele sunt dispuse sa stearga cu totul datoria ramasa, altele propun reducerea dobanzilor sau eliminarea unor comisioane. In toate cazurile, insa, nu se pune problema de a da inapoi ceva ce s-a platit, ci doar reducerea, pe viitor, a unei parti din datorie sau chiar stergerea acesteia, in functie de valoare.


De altfel, CSALB a aparut dintr-o necesitate sociala, tocmai pentru a-i ajuta pe cei ajunsi intr-o situatie dificila. "De aceea, este in primul rand in interesul cetatenilor sa apeleze la CSALB atunci cand intampina orice fel de probleme cu bancile sau IFN-urile", subliniaza conciliatorul Mihai Tanasescu.


Mai ales ca bancile sunt tot mai receptive sa rezolve amiabil litigiile cu clientii lor, dovada ca devin tot mai dedicate si organizate: fiecare banca si-a creat un nucleu de analiza a dosarelor CSALB si au practica unitara la nivel central, iar personalul este bine pregatit.


Exista insa si banci care inca au o oarecare reticenta in solutionarea alternativa a litigiilor. De exemplu, unele nu accepta conversia in lei a creditelor in franci elvetieni, cu o reducere a datoriei, avand in vedere devalorizarea puternica a leului fata de francul elvetian. Sunt insa banci care scad si cu 20% datoria ramasa la aceste imprumuturi.


Procedura CSALB are ca principiu echitatea: nu se tine cont neaparat de lege, de faptul ca banca sau clientul au de partea lor legea, ci se urmareste ca in urma negocierii, ambele parti sa aiba ceva de castigat, spre deosebire de un proces in instanta, unde doar o parte castiga. Aici este frumusetea impacarii amiabile: cand ambele parti castiga, nu ramane nimeni cu sentimente negative, cu pareri de rau sau resentimente, astfel ca relatia banci-clienti si dezvoltarea sistemului financiar are de profitat.


Exista si al treilea castigator, justitia, care se degreveaza de procesele inutile si de timpii indelungati de solutionare a acestora.


"Eu indemn oamenii care vor sa se judece cu bancile sau IFN-urile sa mearga la CSALB. Mi se pare cea mai europeana instituie pe care o avem, pentru ca aplica valori traditionale ale Europei si in care lucreaza oameni care pun suflet in ceea ce fac. Dovada stau rezultatele: am vazut oameni iesind de acolo cu zambetul pe buze, ceea ce la tribunal nu se intampla", adauga avocatul Mihai Tanasescu.


Ne impacam nu doar intre noi, ci si cu noi


"Nu exista domeniu din activitatea bancara care sa nu poata fi solutionat amiabil la CSALB. Important e ca partile sa vrea si sa vina cu inima deschisa la negocieri. E nevoie de o abordare cat mai pozitiva, sa fii foarte deschis, pentru ca pozitiile si abordarile rigide si fara compromisuri nu ajuta la nimic", spune Mihai Tanasescu.


In urma acestor negocieri se schimba, de fapt, si oamenii, nu doar contractele de credit pe care le au. Mediatorii, conciliatorii si bancherii sunt si psihologi, nu doar avocati sau finantisti. De fapt, toti ne schimbam, in urma discutiilor menite sa ajungem la o intelegere intre noi. Ne impacam nu doar intre noi, ci si cu noi: invatam din greseli si unul de la celalalt.


"Si sistemul bancar s-a umanizat in urma acestor negocieri. Aici conciliatorul este vioara intai. El trebuie sa gaseasca tonul si ritmul cu care ambele parti rezoneaza. Tineri si mai in varsta, ne influentam unii pe altii, invatam unii de la altii", explica Mihai Tanasescu.


Criza coronavirusului amplifica importanta medierii si concilierii in domeniul financiar-bancar, pentru ca vor fi tot mai multe cazuri in care clientii bancilor vor avea dificultati cu respectarea contractelor de credit sau altor tipuri de contracte si vor avea nevoie de solutii pentru iesirea din impas.


"Razbate o senzatie de nesiguranta, de teama, e mult spus disperare. Epidemia coronoavirusului ne-a afectat si mental, nu prea mai avem rabdare. Inainte oamenii aveau mai multa intelegere, acum incep sa se precipite, pentru ca situatia devin mai dificila", spune domnul Tanasescu.


Sfatul sau este sa nu intram in panica: "lucrurile se vor solutiona in bine, dar trebuie sa fim foarte atenti si rezervati." Solutia nu este conflictul ci impacarea intre noi si cu noi insine.