www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Idea Bank si-a majorat pierderile la 3,5 milioane euro

Autor: Bancherul.ro
2015-11-17 01:59

Banca poloneza Idea Bank si-a majorat pierderile la 15,2 milioane zloti (3,5 milioane euro) la finalul lunii septembrie, de la 9 milioane zloti (2,1 milioane euro) in luna iunie, conform raportului financiar publicat de banca-mama, Getin Holding.


Pierderea in urcare este cauzata de cresterea provizioanelor pentru credite neperformante, in conditiile majorarii volumelor de noi credite acordate.


Cheltuielile operationale (18,9 milioane zloti) au ramas la nivelul trimestrului trecut, ca si veniturile nete (15 milioane zloti), in ciuda cresterii volumelor de credite noi acordate, care in schimb au dus la cresterea provizioanelor la 3,7 milioane zloti, de la numai 1,1 milioane in iunie.


Banca precizeaza ca desi provizioanele au crescut din cauza volumelor mai mari de credite vandute, costul riscului este de 0,7%, comparativ cu 4,3% in 2014.


Banca mentioneaza ca in septembrie a inregistrat volume record de noi credite, in valoare de 20,7 milioane zloti, dintre care 15,3 milioane au fost acordate clientilor retail.


In consecinta, veniturile din dobanzi au crescut la 14,8 milioane zloti in trimestrul trei, fata de 11,6 milioane zloti in trimestrul anterior si 13,5 milioane in primele trei luni.


Cheltuielile cu dobanzile au fost de 7,2 milioane zloti, in usoara scadere fata de 7,4 milioane in trimestrul doi si 8 milioane in primele trei luni. 


Idea Bank are un sold de credite in valoare de 220 milioane zloti, la care se adauga un portofoliu de leasing financiar in valoare de 530 milioane zloti, in timp ce depozitele se ridica la 889 milioane zloti.


Activele bancii au o valoare de 1,193 miliarde zloti (281 milioane euro).