www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



MasterCard lanseaza un nou program de sustinere a start-up-urilor: Start Path Europe

Autor: Bancherul.ro
2015-01-22 11:44

MasterCard invita start-up-urile inovatoare din toata Europa sa se inscrie la urmatoarea editie a programului Start Path Europe. Acesta isi propune sa ofere companiilor aflate la inceput de drum sustinerea si expertiza necesare pentru a face fata provocarilor mediului de afaceri si pentru a-si dezvolta operatiunile, anunta MasterCard intr-un comunicat.


Programul Start Path Europe se desfasoara pe parcursul a 12 luni, oferind start-up-urilor asistenta personalizata pentru a-si solutiona problemele prioritare specifice. Start-up-urile participante vor fi indrumate de un grup global de experti MasterCard, vor fi prezentate partenerilor MasterCard pentru a analiza oportunitatile comune de dezvoltare si vor invata cum pot profita de solutiile actuale MasterCard.


Programul Start Path Europe este unic, pentru ca am preferat sa adaptam activitatile la nevoile fiecarui start-up in parte, decat sa avem o abordare universala, generica,” a declarat Stephane Wyper, Coordonator Global al programului. ”Obiectivul nostru este ca fiecare start-up sa aiba succes si, totodata, sa il ajutam sa creasca mai repede decat ar fi reusit pe cont propriu.”


Prima promotie a programului Start Path Europe, in 2014, a reunit companii din peste 30 de tari: Ridango, Zencard, Xpreso, Instabank, MePin si Storee.


”Start Path Europe a fost cu adevarat benefic pentru noi”, a spus Simon Pleass, co-fondator si CEO al companiei Xpreso din Dublin. Compania a fost infiintata in 2012, cu scopul de a crea o modalitate prin care clientii si curierii sa fie conectati in timp real si de a rezolva problema timpului lung de asteptare al livrarii acasa.


“Pentru noi, livrarea unui produs este la fel de importanta ca produsul in sine, asa ca misiunea noastra este sa ne asiguram ca clientii nostri vor avea o experienta de livrare exceptionala”, a declarat Pleass. “Cu sprijinul MasterCard, am reusit sa colaboram cu mai multe organizatii de dimensiuni mari pentru a oferi oportunitati comerciale si ne-am sporit vanzarile.”


Pana la opt companii din toata Europa vor fi selectionate sa participe la programul de 12 luni, care se va desfasura atat virtual, cat si la sediul companiei, si va fi lansat in aprilie 2015. Start Path se adreseaza companiilor care lucreaza in domeniul comercial. Detaliile complete de eligibilitate, precum si formularul de inscriere online sunt disponibile la www.f6s.com/mastercardstartpath. Termenul limita de depunere a inscrierilor este 19 februarie.


Pentru mai multe informatii despre MasterCard Start Path, puteti vizita http://www.startpath.com/ sau ne puteti urmari pe Twitter @MAstartpath.


Despre programul MasterCard Start Path


MasterCard Start Path este o initiativa globala de a sprijini start-up-urile inovatoare care dezvolta urmatoarea generatie a solutiilor comerciale de astazi.


Programul Start Path a fost lansat la sfarsitul anului 2013, cu scopul de a ajuta start-up-urile sa aiba succes, prin valorificarea mai multor optiuni de cooperare. Astfel, start-up-urile pot beneficia de cunostintele retelei globale de experti MasterCard, de acces la clientii si partenerii MasterCard si de posibilitatea de a inova dincolo de solutiile propuse de MasterCard.


Pentru mai multe informatii, va rugam vizitati www.startpath.com sau urmariti MasterCard Start Path pe Twitter, la @MAstartpath.