www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



O delegatie BERD se afla intr-o vizita in Romania. Banca este cel mai mare investitor institutional in tara noastra, cu proiecte de 6,7 miliarde euro

Autor: Bancherul.ro
2014-07-15 15:49

O delegație a conducerii BERD, cel mai mare investitor institutional in Romania, se afla intr-o misiune de patru zile în tara noastra, unde se va intalni inclusiv cu presedintele Traian Basescu, cu premierul Victor Ponta sau cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, precum si cu reprezentantii mediului de afaceri, autoritati si societatea civila din Bucuresti si judetele Buzau si Ialomita.


Vizita face parte dintr-o serie regulata de consultări care permit reprezentantilor BERD să înțeleagă mai bine prioritățile economiei locale și pentru a menține un dialog strâns cu autoritățile din România, cu sectorul privat și societatea civilă, precizeaza BERD intr-un comunicat.


Printre reprezentanții conducerii BERD în această vizită se numără:


- Jérôme Baconin, Franța
- Tamsyn Barton, Banca Europeană de Investiții
- Anthony Bartzokas, responsabil pentru Grecia / Portugalia
- Evren Dilekli, responsabil pentru Turcia / România / Azerbaidjan / Republica Kârgâzstan
- Virginia Gheorghiu, responsabil pentru Turcia / România / Azerbaidjan / Republica Kârgâzstan
- András Karman, responsabil pentru Ungaria / Cehia / Republica Slovacă / Croatia / Georgia
- Jorma Korhonen, responsabil pentru Norvegia / Finlanda / Letonia
- Jonathan Ockenden, responsabil pentru Marea Britanie
- Antonio Porto, responsabil pentru Spania / Mexic
- Sergey Verkashanskiy, responsabil pentru Federația Rusă / Belarus / Tadjikistan


Reprezentantii Consiliului Director al BERD, împreună cu directorul BERD pentru România, James Hyslop, se vor întâlni cu președintele român, Traian Băsescu, cu prim-ministrul Victor Ponta, cu ministrul Finanțelor, Ioana-Maria Petrescu, cu ministrul delegat pentru Buget Liviu Voinea, cu ministrul pentru fonduri europene, Eugen Teodorovici, precum și cu Guvernatorul Băncii Naționale a România, Mugur Isărescu.


Delegația BERD va organiza, de asemenea, întâlniri cu reprezentanți ai sectorului privat și ai asociațiilor, cu băncile partenere, cu instituțiile financiare internaționale, cu comunitățile diplomatice și organizațiile societății civile.


BERD este cel mai mare investitor instituțional din România. Pana in prezent, banca a investit 6,7 miliarde euro in peste 364 de proiecte în diverse sectoare, inclusiv industrie, comerț, agro-business, infrastrutura, energie și finanțe. BERD a mobilizat, de asemenea, mai mult de 14 miliarde euro pentru aceste proiecte din alte surse de finanțare.