www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



UE va relansa ideea supervizarii financiare la nivel european

Autor: Bancherul.ro
2008-10-16 10:50
Liderii europeni vor să relanseze joi, īn lumina crizei financiare, ideea controversată a unei supervizări coordonate a pieţelor din Europa, supervizare care rămāne īn prezent de competenţa statelor membre, potrivit proiectului de declaraţie al summitului, obţinut de AFP.

Īn acest document, cele 27 de state membre UE subliniază "necesitatea unei consolidări a supervizării sectorului financiar european, īn special a grupurilor transnaţionale, īn vederea dezvoltării unui sistem coordonat de supervizare la nivel european". Pe termen scurt, ei cer autorităţilor naţionale de supervizare "să se reunească cel puţin o dată pe lună pentru a proceda la schimburi de informaţii".

Miercuri, īnainte de a pleca la Bruxelles pentru summit, preşedintele Traian Băsescu declarase că Romānia respinge propunerea de īnfiinţare a unei autorităţi unice de supraveghere a sistemului bancar din statele UE, precizānd că ţara noastră nu are nevoie de un tutore.

"Romānia va respinge energic orice īncercare de creare a unui sistem de autoritate unică de supraveghere a sistemului bancar. Constituţia şi legislaţia Romāniei fac din BNR structura responsabilă de gestionarea sistemului bancar naţional. Nu avem nevoie de un tutore", declarase Băsescu.

Criza financiară a subliniat necesitatea unei mai bune supravegheri a băncilor, deoarece sistemul actual, īn care fiecare ţară membră are propria autoritate naţională de control, şi-a demonstrat limitele. Sistemul actual este puţin adaptat la realitatea unui sector īn care domină grupurile multinaţionale.

Cei 27 īncearcă de mult timp să se pună de acord pentru a-şi coordona mai bine acţiunile, īnsă fără prea mult succes. Ţările īn care sunt instalate sediile marilor grupuri financiare pledează pentru maximum de centralizare, īn timp ce ţările īn care predomină filialele se tem că īşi vor pierde orice drept faţă de aceste societăţi.

Astfel, săptămāna trecută, Cei 27 nu au reuşit să se pună de acord pentru consolidarea coordonării īn domeniul supravegherii sectorului de asigurări.