www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Jaf armat la Volksbank Slobozia. Banca nu avea agent de paza. Hotul a furat 1.000 de lei

Autor: Bancherul.ro
2013-05-29 15:51

Sucursala Volksbank din Slobozia, care nu avea agent de paza ci doar camere de supraveghere, a fost jefuita astazi de o persoana inarmata cu un pistol si cu o cagula pe cap. Camerele video au surprins momentul in care un barbat tanar a intrat in banca, a scos dintr-un buzunar un pistol si l-a indreptat spre casiera. Aceasta i-a dat niste bani din casa de marcat, respectiv suma de 1.000 de lei, dupa care hotul s-a facut nevazut.


Angajatii au apasat butonul de panica (alarma) dupa ce hotul a plecat, insa prea tarziu pentru a mai fi prins de paznici sau de politistii care au aparut dupa doar 2 minute, dupa cum sustine banca.


"Nicio persoana nu a fost ranita in urma incidentului. Atat echipajul de interventie cat si Politia au ajuns in 2 minute de la declansarea butonului de panica . La momentul incidentului in sucursala erau doua persoane, angajati ai bancii. Niciun client nu era in sucursala la acel moment. Toate unitatile noastre beneficiaza de supraveghere prin intermediul camerelor de luat de vederi si de sisteme de alarma antiefractie (buton panica). Volksbank a pus deja la dispozitia organelor de ancheta toate inregistrarile video. Din acestea rezulta ca in sucursala a intrat o singura persoana, atacatorul fiind inarmat si purtand o cagula", se arata intr-un comunicat al bancii.


Politistii din Slobozia au facut filtre la iesirea din oras si scotocesc printr-o padure pentru a-l prinde pe hot.