Ce cred studentii despre banci: imaginea si serviciile lor sufera, dar au si parti bune ce trebuie cunoscute mai bine
Autor: Bancherul.ro
2014-10-28 22:36
Romanii au luat credite in franci elvetieni pentru ca au crezut ca sunt mai smecheri decat cei care au ales imprumuturi in euro si lei, iar acum se plang ca platesc rate duble, din cauza cursului valutar, crede Robert, student la FABIZ, Facultatea de Aministrarea Afacerilor din cadrul ASE si participant la proiectul de educatie financiara “Excelenta in informatia financiar-bancara”, derulat in parteneriat cu Bancherul.ro.
“Am un prieten care a luat un credit in CHF in 2007, pentru ca avea dobanda foarte mica iar cursul valutar era stabil, insa dupa izbucnirea crizei francul s-a apreciat foarte tare in raport cu leul si astfel rata la credit i-a crescut de la 1500 la 2500 de lei, asa incat acum nu-si mai poate plati creditul fara ajutorul parintilor”, spune Robert.
El crede ca cei care au apelat la credite in franci elvetieni (CHF) ar fi trebuit sa se informeze mai bine pentru a fi constienti de riscul valutar pe care-l implica un imprumut in valuta, daca au venituri in lei.
Pe de alta parte, admite Robert, oamenii au fost influentati si de euforia cresterii economice rapide, a creditarii intensive si cresterii veniturilor, astfel ca nimeni nu se gandea ca lucrurile se pot schimba, ca poate veni o criza si nu vor avea cu ce sa-si mai plateasca imprumuturile.
Acum stim. Si totusi, avem in continuare nevoie de informatii utile si de sfaturi cu privire la alegerea unui credit si la riscurile la care ne expunem. Cum obtinem aceste informatii si de unde?
“Cred ca este important sa intrebam. A pune intrebari pentru a te lamuri cu privire la o problema poate schimba multe lucruri”, crede un alt student, Mircea. Dar pentru a obtine raspunsurile potrivite, este important ca atat intrebarea sa fie corecta, cat si destinatarul acesteia sa fie bine ales. “Cu toate acestea, nu exista intrebari stupide sau proaste”, spune el.
Cum se castiga (sau se pierde) increderea in bancheri
Insa raspunsurile trebuie sa fie obligatoriu bune, din simplul motiv ca cei care le furnizeaza, de exemplu bancherii, sunt obligati sa o faca, au o datorie profesionala dar si civica de a fi bine pregatiti pentru a oferi consultanta de cea mai buna calitate clientilor, este convins Mircea.
Ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu se intampla intotdeauna. Iar atunci cand nu se intampla, perdantii sunt chiar bancile. Din simplul motiv ca, dupa cum crede Andrei, sunt destul de multe banci in Romania, vreo 40, dintre care poti alege.
Iar un exemplu personal ni-l ofera chiar conferentiarul universitar doctor Valentina Ghinea, coordonatoarea proiectului de educatie financiara derulat de Bancherul.ro si FABIZ: “Pe mine m-a ajutat foarte mult, cu diverse sfaturi si informatii, angajatul bancii la care aveam credit. Mergeam cu mare incredere la el si am pastrat o relatie foarte buna timp de mai multi ani. Insa in momentul in care acesta a plecat din banca si a fost inlocuit de altcineva, mai slab potrivit, m-am mutat si eu la alta banca”, ne marturiseste Valentina.
Ea a atins astfel una dintre cele mai delicate probleme ale bancilor in relatia cu clientii: imbunatatirea serviciilor oferite si a relatiei cu acestia, fidelizarea lor, apropierea bancherilor de clienti, dupa cum recomanda recent si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
Problema confirmata chiar de reprezentanta unei banci, Alina Daneasa, de la BCR, care a participat la intalnirea cu studentii. “Loializarea clientilor si imbunatatirea serviciilor de consultanta este, intr-adevar, o preocupare a bancilor si toate fac eforturi in acest sens”, spune ea.
Cum convingi clientii sa utilizeze internet banking-ul?
Dar pentru a oferi servicii de calitate, bancile au nevoie de angajati bine pregatiti. Si cine sunt viitorii bancheri, daca nu chiar studentii? Iar primul pas in cladirea unei cariere in banci poate fi chiar acest proiect de educatie financiara, in care studentii si bancherii isi impart opiniile si experientele in cadrul unor intalniri periodice.
De exemplu, daca ar fi bancher, Mircea ar sti cum sa convinga rapid si eficient clientii sa utilizeze serviciul de internet banking: s-ar duce cu un telefon, tableta sau laptop la cei care stau la coada la ghiseu si le-ar arata cum pot sa-si plateasca facturile online sau cum sa efectueze plati si alte operatiuni de pe telefon sau calculator, asa cum a facut un bancher englez, promovat ulterior pentru creativitatea sa.
Asta pentru ca Raluca, colega lui, s-a aratat indignata de faptul ca recent a trebuit sa stea o ora intr-o banca pentru a depune niste bani la ghiseu. Si asta cu toate ca bancile, inclusiv BCR au in sucusale automate la care se pot face operatiuni uzuale precum plata facturilor, alimentarea contului sau transferuri.
Oricum, despre electronic banking si cum functioneaza sistemele IT ale unei banci ne va povesti si ne va scrie intr-un material Petru, un student interesat de tehnologii bancare.
Pentru ca, asa cum este convins Mircea, bancile nu sunt de fapt atat de rele precum se crede, au partile lor bune, dar care trebuie puse in valoare si comunicate mai bine publicului, care in prezent are o atitudine refractara fata de banci.
Studentii realizeaza materiale de educatie financiara
In plus, proiectul de educatie financiara prevede realizarea de catre studenti, in cadrul unor ateliere de lucru coordonate de Bancherul.ro, a unor materiale informative de educatie financiara, cu scopul de a prezenta, pe intelesul tuturor, fenomenele si evenimentele zilei din domeniul financiar-bancar.
Cele mai bune materiale informative vor fi premiate iar cei mai buni stundenti vor avea sansa de a obtine burse, internship-uri sau joburi in banci si alte institutii financiare care sustin programul.
Urmeaza realizarea primelor articole de educatie financiara: printre temele alese de studenti la intalnirea de astazi se afla: cum acorda bancile credite pentru IMM-uri, cum sa eviti coada la ghiseu, ce trebuie sa faca o banca pentru a recapata increderea publicului si clientilor, ce trebuie sa stim inainte sa luam un credit.
Daca esti interesat de acest proiect de educatie financiara, scrie-ne la info@bancherul.ro sau inscrie-te pe pagina dedicata Facebook
Comentarii
Pt RobertCHF pe ipotecar
Asa cum ai tu un prieten am si eu unul care a luat credit ipotecar in CHF deoarece la suma de care avea nevoie era singura valuta pe care o aproba banca... Pam Pam. Si asta cu mine de fata desi i-am spus sa nu ia acel credit. Si urmarea care a fost ? Criza si gaura de 40k CHF pt banca . Fix din prostia ei deoarece in loc de plata unei rate de 1600 RON platea 28 la un salariu de 2500. Si efectul? Nu a mai platit , plecat din tara, valoare casa 48000 Eur de la 100000 pirdere la executare etc.
gelu
-
Nu toti cei care a luat credite in CHF de la bancile (OTP, Volksbank. Piraeus, altele ... unii au luat in yeni japonezi de la Banca Romanesca - desi, f. putini) au luat TZEAPA! Unii astfel de debitori striau destul de bine ce fac! Unii au rambursat deja in avans toata suma si au scapat ... nu mai au grija asta acum. Nu toti romanii au luat credite in CHF in perioada 2006-2008. Nu toti aveau leafa de la REBU sau ROSAL, ba inca unii erau patroni de SRL-uri si aveau ceva proprietati imobiliare de s-au apucat sa garanteze cu ele. N-ar fi cazul sa dramatizam ... Unii inca vroiau sa ia astfel de credite si dupa septembrie-octombrie 2008 ...
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Educatie financiara
Geolocalizarea, o masura de protectie impotriva fraudelor luata de ING Bank
ING Bank adopta o masura de protectie impotriva fraudelor online si cu cardul, in premiera pe piata bancara din Romania: geolocalizarea. Prin acest nou serviciu, disponibil in aplicatia Home Bank, ING detecteaza tranzactiile bancare facute de fraudatori, cu detalii
Mama mea de 74 de ani a facut 10 credite la IFN-uri si acum are de platit dobanzi de 4.000 de lei din pensia de 2.300 de lei. Ce pot sa fac?
„Mama mea, in varsta de 74 de ani, cu afectiuni neuronale nediagnosticate legal (pentru ca refuza un control ce ar putea duce la internarea ei, are 9 pisici de crescut) m-a anuntat ca a contractat peste 10 credite de la 10 IFN-uri si are de platit 4.000 de lei pe luna doar dobanzi din detalii
Am luat 38 de milioane de la Credit Prime si platesc in fiecare luna 13 milioane. E normal?
„Buna ziua am luat 38 de milioane de la credit prime și plătesc pe fiecare luna 13 milioane ce banca este asta am salariu de 2300 eu din ce mai trăiesc am un copil mic nu se gândesc Ei vor să plătesc atât mult nu se poate așa ceva sincer eu in 24 de luni detalii
Ce pot sa fac daca am fost inselat pe site-ul OLX si mi s-au furat banii din contul bancar?
„Am fost înșelat pe site-ul OLX unde am fost victima unui atac de tip phishing timp in care contul meu de lei de la BRD a fost golit de către o persoană necunoscută, ulterior cardul meu a fost blocat de banca și am primit un mesaj in care au precizat blocarea detalii
- Probleme cu aplicatia First Bank. Banca va fi preluata de Intesa Sanpaolo Bank
- Care este procedura de recuperare a banilor in cazul unei insalaciuni online cu investitii in criptomonede?
- Unde reclam IFN-urile, daca nu au respectat gradul de indatorare la credite?
- Ce sunt banii electronici (digitali)?
- Ce fac daca am primit o oferta de creditare de la o persoana?
- Pot sa scap de creditele de la IFN-uri prin refinantare?
- Am cerut la Hora Credit un imprumut cu 0% dobanda, dar am primit o linie de credit cu dobanda mare. Ce pot sa fac?
- Cum pot sa depun bancnote euro la bancomatele ING?
- Cand poate banca sa-mi blocheze contul?
- Cum ti se pot fura parolele contului bancar printr-o investitie in criptomonede
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
- Deficitul contului curent, redus cu 17%
- Inflatia a încheiat anul 2023 la 6,61%, semnificativ sub prognoza oficială
- Deficitul contului curent, redus cu o cincime după primele zece luni ale anului
- Deficitul contului curent, redus cu 24% după primele nouă luni ale anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
- CEC Bank a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural
- BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
Analize economice
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
- Inflația anuală, în scădere la 7,23%
- Avansul PIB pe 2023, recalculat la 2,1%. Rezultatul nominal, majorat cu circa 15 miliarde lei
- Produsul Intern Brut (PIB), modificat in prognoza de iarna
- Costul împrumuturilor pe termen lung, scădere la 6,14% în ianuarie 2024
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023
- Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an
- Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut
- Deficitul bugetar, cvasistaționar în iunie dar problematic la mijlocul anului
- Datoria publică a trecut din nou pragul de 50% din PIB pe date operative
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- România, țara UE cu cea mai mare creștere a costului salarial
- Deficitul comercial în prima lună a anului, la cea mai mică valoare din septembrie 2021 încoace
- Prețurile industriale la intern, în scădere anuală cu 8%
- Prognoza CE pentru România, mai pesimistă decât cea a CNSP
- România, pe primul loc în UE la inflația anuală in ianuarie 2024
Statistici
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024
- Comerțul cu amănuntul, în creștere cu 1,9% pe anul 2023
- Comerțul cu amănuntul, în creștere pe final de an
- Comerțul cu amănuntul, stabilizat la +2% față de anul anterior
- Creșterea economică, doar 1,1% după primele trei trimestre ale anului curent
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Refinantare
... detalii
-
tema
Salutare tuturor! Vreau să împărtășesc experiența mea cu online-credit.ro - o soluție ... detalii
-
Cont restricționat la ing
... detalii
-
Restricție cont
Buna mi sa restricționat contul la ing după ce am primit o sumă de la o vecina de a mea și mia ... detalii
-
Intrebari
1.) Din total active: cat reprezinta creditele acordate si cat reprezinta titlurile de stat? 2.) ... detalii