BANCI | Profil

Banca Transilvania accelereaza creditarea IMM-urilor, cu garantii FEI si BEI

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2024-06-28 09:41

 Securitizarea sintetică este în valoare de 2 miliarde de lei (aproximativ 400 de milioane de euro), iar prin intermediul acesteia, FEI, cu sprijinul BEI, reduce riscul de credit pentru Banca Transilvania și permite băncii să redirecționeze capitalul alocat portofoliului securitizat.

 Tranzacția presupune și un angajament al Băncii Transilvania de a acorda IMM-urilor noi finanțări de 2,64 miliarde de lei, pentru proiecte sustenabile.

 Securitizarea își consolidează rolul de instrument care facilitează redistribuirea capitalului pentru noi investiții, contribuind astfel la crearea de locuri de muncă și la o tranziție echitabilă către neutralitatea din punct de vedere climatic.

Grupul Băncii Europene de Investiții (Grupul BEI), format din Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI), consolidează cooperarea pe termen lung cu Banca Transilvania (BT) prin aprobarea unei securitizări sintetice și a unor noi angajamente de creditare, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Este prima tranzacție de securitizare a BT și reprezintă prima tranzacție de recuperare a capitalului (capital relief) între BT și Grupul BEI.

Acordul are ca scop eliberarea capitalului alocat unui portofoliu de active care fac obiectul abordării standardizate, creând astfel o capacitate de creditare care va fi folosită pentru a sprijini IMM-urile și companiile medii din România.

FEI oferă protecție pentru o tranșă în valoare de peste 324 de milioane de lei, care la rândul său este contragarantată de BEI.

FEI oferă, de asemenea, protecție pentru o tranșă în valoare de peste 1,67 miliarde lei, din care 50% este contragarantată de BEI. Structura provine dintr-un portofoliu de credite micro, IMM și corporate, cu un sold total de peste 2 miliarde lei.

"Mă bucur să văd un nou proiect în cadrul colaborării noastre cu Grupul BEI, prin care accelerăm accesul la finanțare a IMM-urilor locale, unul dintre pilonii economiei romanești.

Pe lângă consolidarea capacității de finanțare, BEI aduce expertiză și bune practici, capabilități care ne ajută la o gestionare și mai eficientă a capitalului", a declarat Ömer Tetik, directorul general al BT.

În cadrul acestui acord, BT se angajează să acorde noi credite de peste 2,64 miliarde de lei IMM-urilor și companiilor medii pe o perioadă de trei ani.

Cel puțin 20% din această finanțare va fi alocată unor proiecte aliniate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice și de sustenabilitate a mediului, subliniind angajamentul BT și al Grupului BEI de a sprijini tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.

"Această tranzacție cu Banca Transilvania subliniază angajamentul nostru de a sprijini afacerile din România pentru ca ele să se poată dezvolta cât mai bine în astfel de vremuri dificile. Mă bucur că Banca Transilvania s-a bazat pe expertiza noastră dovedită pentru prima lor tranzacție de securitizare și că suntem, împreună, în poziția de a crea noi ocazii de dezvoltare pentru economia românească, valorificând securitizarea pentru promovarea investițiilor durabile”, a declarat Marjut Falkstedt, directorul executiv al FEI.

"Participarea BEI va reprezenta un semnal pentru alte instituții financiare internaționale și va contribui la dezvoltarea pieței de capital din România", a declarat vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris.

Despre Banca Europeană de Investiții

Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deținută de statele membre. Aceasta finanțează investiții solide care contribuie la realizarea obiectivelor UE.

Proiectele BEI consolidează competitivitatea, stimulează inovarea, promovează dezvoltarea durabilă, consolidează coeziunea socială și teritorială și sprijină o tranziție corectă și rapidă către neutralitatea climatică. Grupul BEI, din care face parte și Fondul European de Investiții (FEI), a semnat angajamente de finanțare de 88 de miliarde de euro pentru peste 900 de proiecte în 2023.

Se preconizează că aceste angajamente vor mobiliza investiții în valoare de aproximativ 320 de miliarde EUR, sprijinind 400 000 de companii și 5,4 milioane de locuri de muncă. Toate proiectele finanțate de Grupul BEI sunt în conformitate cu Acordul de la Paris privind clima.

Grupul BEI nu finanțează proiecte de investiții în combustibili fosili. Suntem pe drumul cel bun pentru a ne îndeplini angajamentul de a sprijini cu suma de 1 000 de miliarde de euro investiții în domeniul climatic și al sustenabilității mediului în deceniul 2020 - 2030, așa cum am promis în Roadmap-ul băncii privind clima.

Peste jumătate din finanțarea anuală a Grupului BEI sprijină proiecte care contribuie direct la atenuarea schimbărilor climatice, la adaptarea la acestea și la un mediu mai sănătos. Aproximativ jumătate din finanțările acordate de BEI în cadrul Uniunii Europene sunt direcționate către regiunile de coeziune, unde venitul pe cap de locuitor este mai mic.

Acest lucru subliniază angajamentul Băncii de a promova creșterea favorabilă incluziunii și convergența privind standardele de viață.

Despre Fondul European de Investiții

Începând cu 2 mai 2024, FEI își aliniază logo-ul la familia UE, consolidându-și astfel rolul de actor-cheie al UE.

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa principală este de a sprijini microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din Europa, ajutându-le să obțină acces la finanțare.

FEI concepe și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod specific acest segment de piață. În acest rol, FEI contribuie la urmărirea unor
obiective politice cheie ale UE, cum ar fi competitivitatea și creșterea economică, inovarea și digitalizarea, impactul social, competențele și capitalul uman, acțiunile climatice și durabilitatea mediului precum și altele.

Despre Banca Transilvania

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienți și linii de business din sectorul financiar. Are peste 20% cotă de piață, 4,3 milioane de clienți, peste 10.000 de angajați, soluții de online banking și 500 de sedii în 180 de localități.

Valoarea brandului Banca Transilvania a ajuns la 686,5 milioane de dolari, pe locul 252 în Brand Finance Banking 500
2024.

Taguri: BT  Banca Transilvania  credite firme  banca  Banca Europeana de Investitii (BEI)  Credite IMM  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Garanti BBVA urmareste ca majoritatea cererilor de credit sa fie facute prin aplicatia bancii

Garanti BBVA raportează rezultate semnificative, la patru luni de la introducerea noilor funcționalități în aplicația de Mobile Banking, care permit clienților să solicite rapid și ușor credite de nevoi personale și Bonus Card, fără a se deplasa în agenții, anunta banca detalii

Schimburi valutare non-stop in timp real, pentru clientii firme ai Libra

Libra Internet Bank oferă clienților business posibilitatea de a efectua schimburi multi-valutare în timp real, prin intermediul platformei Live FX, implementată printr-un parteneriat cu Visa, unul dintre liderii globali în plăți digitale, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Credite pentru firme cu garantii InvestEU de la Garanti BBVA

Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30 milioane de euro, pentru a crește competitivitatea și sustenabilitatea companiilor românești, conform unui comunicat de presa, in care se adauga: Garanția detalii

Aplicatie noua pe iPhone pentru acceptarea platilor contactless in magazine

Global Payments s.r.o., joint-venture între Global Payments (NYSE: GPN) și Erste Bank, anunță că începând de astăzi permite comercianților din România, Cehia și Austria să accepte plăți contactless prin Tap to Pay pe iPhone, într-un mod simplu și rapid, detalii

 



 

Ultimele Comentarii